Candidatul pro-rus la președinție Călin Georgescu susține că România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană, pentru că „îl avem pe Dumnezeu”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu de peste o oră, acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova, în care și-a reluat principalele teme de campanie, presărate cu misticism și trimiteri istorice aproximative.
„Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”, a spus Călin Georgescu despre situația în care Uniunea Europeană ar putea suspenda fondurile acordate României, într-o formă similară cu ce s-a întâmplat în cazul regimului iliberal condus de către Viktor Orban.
Candidatul a revenit la unele teme care nu au fundament istoric, cum că limba română ar fi la baza limbii latine, declarând că „orice țară europeană care a dat cultură, a dat istorie – Italia, Franța – care dorește să-și cunoască trecutul, va da de rădăcinile, cel puțin, care pleacă consistent, din limba română”.
Georgescu a încercat să evite un răspuns direct, susținând că „noi suntem aici de la facerea lumii”. Revenind, acesta a adăugat „Noi nu suntem aici ca să ne poticnim, atâta timp cât cu noi este Dumnezeu, nimeni nu ne poate sta împotrivă, pentru că atunci când te lupți pentru pământul tău și pentru Dumnezeu, nu te poate învinge nimeni” .
Călin Georgescu a condamnat sancțiunile aplicate de către Bruxelles Moscovei, după ce Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei și a susținut că România nu are nevoie de bani externi.
„România va fi motorul Europei. Germania nu are cum să mai fie, că nu are de unde. Aceste sancțiuni pe care le-au gândit acești tribali s-au întors ca un bumerang, pentru că nu mai au de unde să susțină economia. România va avea de unde. Asta doresc eu României. Să devină motorul principal al Europei. Lucrurile se vor schimba, de unde? Din economie. Nu am nevoie de banii lor, ce să faci cu ei? Cu banii nu poți să faci nimic, s-au vândut destui pe doi bani, inclusiv prin țările vecine. Independența țării vine din puterea de a te finanța singur”, a declarat Georgescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News