Călin Georgescu a vorbit în cadrul emisiunii Marius Tucă Show despre anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale și despre posibilitatea reluării scrutinului, susținând că actualele sondaje de opinie nu reflectă realitatea din teren.
Fostul candidat a criticat procentele prezentate în spațiul public și a afirmat că adevărata susținere electorală poate fi demonstrată doar prin organizarea unor noi alegeri. În acest context, Georgescu a folosit metaforic ideea organizării scrutinului „mâine”.
„De aceea le-am și spus, să facem alegeri mâine și vedem cum sunt lucrurile. Este o chestiune, în primul rând, metaforică. O repet ca figură de stil, în sensul în care am văzut și anumite procente care se tot vântură prin mass-media, ba 35, ba 40…”, a declarat acesta.
Călin Georgescu și-a exprimat încrederea că electoratul său continuă să îi fie alături și a reiterat că principalul său interes rămâne „poporul român”.
„Pe mine nu mă interesează chestiunea asta. Pe mine mă interesează poporul român. Eu am candidat o dată și am câștigat alături de poporul român, susținut de poporul român, alături de care rămân permanent”, a afirmat fostul candidat.
Totodată, acesta a sugerat că reluarea alegerilor prezidențiale ar putea schimba actualul context politic, fără a oferi însă detalii concrete despre o eventuală nouă candidatură.
Comentariile publicului pentru ediția emisiunii în care au fost făcute declarațiile au fost închise, notează Lumea Politică.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








