Skip to content
Politică

Camera Deputaţilor a adoptat legea prin care Timişoara primeşte parte din finanţarea de la bugetul de stat, în valoare de 164 milioane lei

news.ro

Camera Deputaţilor a aprobat, decizional, legea prin care Capitala Culturală primeşte o parte din finanţare de la bugetul de stat, fiind vorba despre 164 de milioane de lei împărţite între Primărie, Consiliul Judeţean Timiş, Ministerul Culturii/Teatrul Naţional şi Asociaţia TM2023, a anunţat primarul Timişoarei, Dominic Fritz. Actul normativ merge la promulgare.

„Azi, Parlamentul a transmis un semnal important: Timişoara, Capitală Europeană a Culturii este un proiect strategic pentru România. Camera Deputaţilor a aprobat legea prin care Capitala Culturală primeşte o parte din finanţare de la bugetul de stat. Este vorba despre 164 de milioane de lei împărţite între Primărie, Consiliul Judeţean Timiş, Ministerul Culturii/Teatrul Naţional şi Asociaţia TM2023. Aceşti bani vor susţine atât investiţiile în infrastructura culturală, cât şi o parte din programul cultural al anului 2023. Noi nu am lăsat programul să stagneze, ci am finanţat de la bugetul local, atât investiţiile, cât şi programul pentru instituţiile şi operatorii culturali. Acum, când suntem în linie dreaptă cu pregătirile pentru 2023, o parte din bani vor veni şi de la bugetul de stat”, a scris Dominic Fritz, marţi pe Facebook.

Edilul a adăugat că „e o veste care ne încurajează că anul viitor va fi unul de succes nu doar pentru Timişoara, ci şi pentru vizibilitatea României pe plan european”.

„Sper că mediul politic a înţeles că susţinerea Timişoarei este o oportunitate uriaşă pentru toată lumea. Le mulţumesc parlamentarilor şi oamenilor politici care au înţeles importanţa strategică a acestui titlu şi au susţinut legea votată azi”, a conchis Fritz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *