Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, o propunere legislativă care înfiinţează Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, ca instituţie publică de cultură de importanţă naţională subordonată Ministerului Culturii. Legea merge la promulgare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea Oficiului de Film şi Investiţii Culturale, precum şi stabilirea unor măsuri instituţionale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film şi producţiei de film în România.
Furnizorul schemei de ajutor de stat va fi Ministerul Culturii, iar administratorul acesteia va fi Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, instituţie publică de cultură având personalitate juridică, subordonată Ministerului Culturii, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin fuziune prin contopire a Studioului de Creaţie Cinematografică din Bucureşti şi a Studioului VIDEO ART, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea Ministerului Culturii, care va fi desfiinţat.
„Se înfiinţează Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, denumit în continuare Oficiul, instituţie publică de cultură de importanţă naţională, având personalitate juridică, subordonată Ministerului Culturii, prin fuziunea prin contopire a Studioului de Creaţie Cinematografică din Bucureşti şi a Studioului Video Art, instituţii publice cu personalitate juridică aflate în subordinea Ministerului Culturii, care se desfiinţează”, arată proiectul de lege adoptat de către deputaţi.
Oficiul este condus de către un manager (director general) potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.269/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care are calitatea de ordonator terţiar de credite, mai indică propunerea legislativă.
Totodată, „funcţia de manager (director general) se asimilează cu cea de manager (director general) de instituţii de spectacole sau concerte de importanţă naţională”, potrivit sursei citate.
Camera Deputaţilor a fost for decizional pe proiect şi astfel legea merge la promulgare.
Citește mai mult pe www.news.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News