Camera Deputaţilor: Dobânzile practicate de instituţiile financiare nebancare – plafonate

Sursa foto: freepik

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii.

Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe a fost adoptat cu 172 voturi pentru, 81 contra şi 3 abţineri.

Actul normativ vizează măsuri privind protecţia consumatorilor, în raporturile juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare de creanţe, stabilind reguli contra dobânzilor excesive, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

„Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori, instituţiile financiare nebancare care acordă credite potrivit Legii nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, stabilind reguli de protecţie a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne”, se arată în textul adoptat.

„Dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă. În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăşi cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR”, prevede proiectul adoptat.

Prin excepţie de la aceste prevederi, „în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului”.

De asemenea, prin excepţie, „în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului”.

Tot prin excepţie, „în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: