Camera Deputaților începe a doua sesiune ordinară, de luni

Camera Deputaților / Facebook
Sursa foto: Camera Deputaților / Facebook

Camera Deputaţilor este convocată, luni, 4 septembrie, în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2023. Şedinţa Biroului permanent, în vechea componenţă, va avea loc luni, începând cu ora 13.30, iar de la ora 16.00 se va întruni plenul Camerei Deputaţilor, a precizat un comunicat de presă al forului legislativ.

În aceeaşi zi, în şedinţa de plen, vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.

Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

Conform aceluiaşi Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: