Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia se consideră evadare şi fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliţie în vederea punerii în executare a mandatului.
Au votat „pentru” 230 de deputaţi, trei „împotrivă”, iar unul s-a abţinut.
Această modificare a Codului penal urmăreşte înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate, care este asimilată evadării dacă persoana condamnată nu se prezintă la organul de Poliţie în termen de şapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea instanţei.
„Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a
aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, prevede proiectul de lege.
Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, mai stipulează actul normativ.
Acest proiect a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News