Camera Deputaților modifică termenul de solicitare a vizei de angajare

Camera Deputaţilor
Sursa foto: X

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2022 pentru modificarea unor acte normative în domeniul străinilor.

Iniţiativa legislativă introduce posibilitatea depunerii a solicitărilor de eliberare a avizelor de angajare sau detaşare la oricare dintre formaţiunile teritoriale pentru imigrări ale Inspectoratului General pentru Imigrări. De asemenea, străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 180 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2022, care prevede modificarea unor acte normative în sensul creării posibilităţii de depunere a solicitărilor de eliberare a avizelor de angajare/detaşare la oricare dintre formaţiunile teritoriale pentru imigrări ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum şi al extinderii termenului în care străinul poate solicita eliberarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă, respectiv al termenului de soluţionare, de către Centrul Naţional de Vize, a cererilor pentru eliberarea vizelor pentru angajare în muncă.

„Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la oricare dintre formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Documentaţia necesară obţinerii avizului de angajare/detaşare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant legal al angajatorului/beneficiarului presării de servicii, în condiţiile legii, prevede ordonanţa de urgenţă 59/2022 pentru modificarea unor acte normative în domeniul străinilor, aprobată prin proiectul adoptat de către deputaţi, conform News.ro

De asemenea, „străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 180 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator. Viza se aprobă se  aprobă de Centrul Naţional de Vize, în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii de eliberare a vizei, fără a mai fi necesară obţinerea avizului prevăzut la art. 30 alin. (7)”.

Articolul 30 alin (7) din ordonanţa de urgenţă 194/2002 prevede că „viza de lungă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obţinerea avizului Oficiului Român pentru Imigrări”.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: