Camera Deputaţilor îşi deschide porţile de Ziua Copilului – 1 Iunie, cei mici şi însoţitorii lor putând să viziteze, în regim de gratuitate, mai multe săli din Palatul Parlamentului şi să participe la activităţi distractive şi educative.
Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, transmis miercuri AGERPRES, programul de vizitare a instituţiei pe 1 iunie va fi între orele 10,00 şi 17,00, accesul fiind permis pe la intrarea C1, din bulevardul Naţiunile Unite, cu un flux de vizitare continuu.
Cei interesaţi vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară: „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „I.G. Duca”, „Mihai Viteazul”, „Nicolae Iorga”, „Nicolae Bălcescu”, „Drepturilor Omului”, sala Biroului permanent – „Barbu Catargiu”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Galeria de onoare şi Galeria presei, precum şi sala de plen a forului legislativ.
De asemenea, copiii vor putea participa la spectacole de teatru şi de magie, pictură pe faţă, şah, vor avea întâlniri cu personaje fantastice îndrăgite, animatori pe picioroange, roboţi, drone. Micii vizitatori vor putea să se joace pe tobogane gonflabile, fiind organizat şi un stand unde vor concura cei microbişti.
Totodată, cei mici vor avea ocazia să participe la momente de prezentare a tradiţiilor militare, simulatoare de zbor şi căşti VR şi multe alte surprize.
În perioada 28 mai – 1 iunie, va fi organizată, în cadrul Bazei sportive „Ion Raţiu”, o competiţie dedicată copiilor practicanţi ai tenisului de câmp – „Turneul micilor campioni – Camera Deputaţilor”, cu premii de peste 10.000 de lei, sub forma unor vouchere pentru echipamente sportive. Informaţiile despre înscriere sunt incluse în Regulamentul competiţiei care poate fi accesat la următorul link: https://cic.cdep.ro/turneu.html.
Prima ediţie a evenimentului „Porţi deschise pentru copii” a avut loc în anul 2007. Acţiunea a devenit, deja, o tradiţie prin care Camera Deputaţilor marchează Ziua Internaţională a Copilului şi oferă vizitatorilor ocazia de a cunoaşte una dintre cele mai importante instituţii ale statului, arată sursa citată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News