Alfred Simonis a declarat marţi că nu cunoaşte motivul pentru care preşedintele Ucrainei nu mai vine la plenul reunit

Alfred Simonis
Sursă foto: Facebook / Alfred Simonis

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat marţi că nu cunoaşte motivul pentru care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu a mai venit să susţină un discurs în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, argumentând că un şef de stat îşi face singur programul.

„Noi nu facem programul preşedintelui Zelenski. După cum ştiţi, este preşedintele unui stat aflat în conflict, în urma invaziei Rusiei împotriva lui. Programul domniei sale este unul care se schimbă de la clipă la clipă. Domnia sa hotărăşte unde merge şi unde nu merge. Nu pot eu să răspund. În nici un caz n-a venit din partea Camerei Deputaţilor. Nu pot eu să răspund pentru o modificare făcută de staff-ul domnului Zelenski. Pot eu să-l oblig pe preşedintele Zelenski sau pe un alt preşedinte să vină sau să nu vină? O să aflăm şi motivul. De-abia am primit comunicarea că nu va ajunge la plen”, a declarat Simonis la Parlament.

Potrivit acestuia, preşedintele Zelenski nu s-a speriat „de nişte extremişti”.

„Am mari dubii că preşedintele Zelenski, preşedintele unui stat care este în conflict de doi ani cu Rusia, deci cu Putin, se poate speria de Şoşoacă sau de alţi extremişti. Nu Camera Deputaţilor, Parlamentul României a stabilit că vine sau nu vine preşedintele Zelenski. Exclud motivul să fie unul din personajele extremiste. (…) Cu siguranţă, din punctul meu de vedere nu ar fi trebuit oprită o astfel de vizită din cauza unor extremişti şi nu cred că acesta este motivul. Preşedintele Zelenski este în conflict cu Putin, nu se poate speria de „săgeţile” lui Putin”, a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: