Camerele de gardă şi cabinetele medicilor de familie sunt aglomerate de copii și adulți cu infecții respiratorii

medic
Sursa foto: Freepik

Cea mai nouă raportare arată că în ultima săptămână din decembrie au fost confirmate 54.000 de astfel de cazuri și peste 3.000 de gripă clinică.

Camerele de gardă şi cabinetele medicilor de familie sunt aglomerate în această perioadă de copii și adulți cu infecții respiratorii.

Cea mai nouă raportare arată că în ultima săptămână din decembrie au fost confirmate 54.000 de astfel de cazuri și peste 3.000 de gripă clinică.

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile precizează într-un comunicat că infecțiile respiratorii au fost cu 13,5% mai puține comparativ cu săptămâna anterioară și cu 27,8 mai puține față de aceeași săptămână a sezonului precedent.

Gripa clinică a fost raportată în 35 de județe. Cele mai multe îmbolnăviri au fost în București și în județele Prahova, Galați, Timiș și Constanța. De asemenea, au fost confirmate și 15 cazuri de infecții respiratorii acute severe, mai puține față de săptămâna precedentă și sezonul trecut.

INSP mai arată că au fost înregistrate 143 de cazuri de gripă confirmată de laborator, dintre acestea, 10 cu virus gripal AH1 şi 11 cu AH3, ceea ce ridică la 342 numărul de astfel de cazuri înregistrate de la începutul sezonului gripal.

A fost anunțat și un deces nou confirmat cu virus gripal. Până în prezent, șase persoane au murit din cauza gripei.

Medicii reamintesc că prevenția este foarte importantă, iar aceasta se face și prin vaccinare.

Până în ultima zi a anului trecut, au fost înregistrate puțin peste 1.000.000 de persoane vaccinate antigripal.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL