Treizeci şi şapte de persoane vârstnice sau cu dizabilităţi au fost mutate de autorităţi din cele trei cămine din Eforie Nord, care funcţionau fără autorizaţie, acesta fiind un rezultat al percheziţiilor care au avut loc miercuri şi care au vizat o firmă care deţinea centrele respective.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis joi, printr-un comunicat, că poliţiştii şi procurorii au făcut miercuri, patru percheziţii domiciliare la locuinţa unei persoane fizice şi punctele de lucru ale unei persoane juridice, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, fals în declaraţii, înşelăciune în formă agravată şi reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa Legii nr. 241/2005.
“Activităţile desfăşurate au vizat activitatea unei societăţi comerciale care ar fi deţinut 3 cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice în staţiunea Eforie Nord şi care ar fi efectuat activităţi în domeniul protecţiei sociale, fără autorizaţie.
Din cercetări a reieşit că societatea comercială şi-ar fi desfăşurat activitatea începând cu luna septembrie 2019 şi până în prezent, fără a deţine licenţă de funcţionare pentru acest tip de serviciu, respectiv îngrijirea persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi”, a precizat IPJ Constanţa.
Sursa citată a menţionat că în urma percheziţiilor au fost găsite 37 de persoane vârstnice sau cu dizabilităţi, care au fost trimse în alt centru, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi al specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, la unul dintre punctele de lucru ale societăţii comerciale, nu ar exista casă de marcat electronică fiscală, motiv pentru care societatea comercială a fost sancţionată cu 20.000 de lei, au fost ridicaţi, în vederea confiscării, 1.200 de lei şi s-a dispus măsura complementară a suspendării activităţii punctului de lucru.
De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de aproximativ 110.000 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor legale, a mai transmis IPJ Constanţa.
Poliţia Judeţeană Constanţa a adăugat că în urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri şi bunuri cu valoare probatorie şi a fost pus în executare un mandat de aducere, informează news.ro.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News