Skip to content
Politică

Campania „Alege oaia!” a dat deja roade. O spune chiar Petre Daea

stiri.botosani.ro

Campania „Alege oaia!”, a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a dat deja roade. O spune chiar ministrul de resort, Petre Daea.

Consumul de carne de oaie a crescut cu 104% după campania „Alege oaia!”, a anunţat ministrul sâmbătă, la Slatina, preluat de Agerpres.

Potrivit guvernantului, campania se derulează foarte bine. După ce demnitarul a vizitat standurile de la Slatina şi a discutat cu fermierii, s-a declarat mulţumit de ce a văzut şi a observat că „sunt multe lucruri de rezolvat în zonă”.

Petre Daea a amintit că programul „Alege oaia!” a început în judeţul Olt. Ministrul a arătat că prin programul „Lâna” au fost colectate peste 6.000 de tone de lână, cea mai mare parte din cantitate ajungând la export.

„A crescut consumul (de carne de oaie n.r.): 104% creşterea consumului de carne de oaie în România şi creşterea interesului pentru a valorifica toate produsele de la oaie. A se vedea programul «Lâna». Până în anul 2017, 70% din cantitatea de lână a ţării fie că era abandonată, fie că i se dădea foc. Acum, niciun fir de lână nu rămâne pe câmp pentru că sunt interesaţi prin programul pe care l-am dat ţării. (…) Guvernul a aprobat bani serioşi pentru susţinerea acestui program, acum în ţară sunt 28 de centre de colectare a lânii. Până la această dată s-au luat peste 6.000 de tone de lână, iar din această cantitate peste 5.000 de tone s-au livrat la export”, a afirmat Petre Daea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *