Campania electorală din județul Sibiu: nouă dosare penale și amenzi de 9.200 de lei

poliţie
Sursa foto: Poliţia Română

În județul Sibiu, de la debutul campaniei electorale până în dimineața zilei de 9 iunie, au fost semnalate peste 60 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, dintre care 53 de natură contravențională și 13 de natură penală.

Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 42 de sesizări, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei – 9 sesizări, posibile fapte de corupere a alegătorilor – 2 sesizări și afișarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 2 sesizări, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

”Efectivele MAI au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 11 amenzi în valoare de 9.200 de lei și 17 avertismente scrise. Totodată, s-au întocmit 9 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni. La nivelul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu au fost înregistrate 12 cereri de vot cu urna specială”.

Potrivit polițiștilor sibieni, alegerile au început în județul Sibiu fără a fi sesizate incidente electorale grave. „Toate sesizările cu caracter electoral primite sunt gestionate corespunzător și în mod echidistant, după încheierea verificărilor urmând a se stabili care dintre acestea se confirmă”.

Informații pe care trebuie să le cunoașteți

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: