Skip to content
Politică

Campania lu’ 007 și a DNA-ului. Românu’ cu cine votează?

A doua săptămână a campaniei confirmă un lucru: nu este o campanie pentru și despre viitorul României. Nicidecum. Subiectul campaniei electorale este clar că nu va fi cel cu privire la programele prezidențiale ale candidaților. Dacă în 2009 vorbeam de moguli și de vizite nocturne, în această campanie am trecut la un alt nivel: la nivelul 007.

Tema campaniei, surprinzător, nu este dată de candidați. Aceștia par a fi total inexistenți de pe scena politică. Noroc cu pozele de pe Facebook și cu anunțurile de presă că sunt prezenți prin județele țării, pentru că altfel am ajunge la concluzia că pentru Cotroceni candidează în acest an DNA, CSM, SIE, SRI și, inevitabil, Traian Băsescu.

Încă din perioada de pre-campanie s-a stabilit care va fi una dintre temele de interes: care candidat este ofițerul sub acoperire? Un lucru total neserios la prima vedere, deoarece, în țara asta mai sunt niște legi cu privire la deconspirarea unor agenți sau foști agenți sub acoperire.

Trecând peste acest subiect, care a fost ținut la loc călduț până când s-a ajuns în mijlocul campaniei, au mai apărut pe scena publică alte teme de interes. Din nou, șocant, nu au nicio legătură cu campania pentru prezidențiale. Dimpotrivă, au legătură cu justiția. Au fost scoase dosare cu miniștri, parlamentari și companii multinaționale fix în campanie.

În acest moment parcă nu am asista la o campanie electorală pentru cea mai importantă funcție în stat, ci la o campanie a justiției din România de conștientizare de către cetățeni a nivelului de corupție existent în sistemul românesc.

Revenind la cartoful fierbinte al acestei campanii, deconspirarea președintelui Băsescu a așa-zisului ofițer sub acoperire, în persoana lui Victor Ponta. În primul rând, dacă ar fi avut loc în afara campaniei electorale probabil că putea fi luată în serios, însă în condițiile date o putem pune ca fiind o acțiune de discreditare a doi candidați la alegeri: Ponta și Meleșcanu. Doi la mână, în momentul în care vezi un om cum se chinuie să pună cap la cap niște informații auzite cu privire la acest caz de agent sub acoperire, te face să iei în derâdere aceste informații bombă.

De asemenea, toată argumentația lui Traian Băsescu pleacă de la o interpelare a lui Valer Marian, fost pesedist, care a intrat în conflict cu cei din conducerea partidului și împotriva cărora a început o campanie de discreditare. Valer Marian, așa cum nota chiar Realitatea TV în 2013, postul la care a fost deconspirat Ponta și care a aparținut lui Vântu cel cu spa-ul, a fost în anii Opoziţiei unul dintre scandalagii de serviciu ai PSD şi principal furnizor al teoriilor conspiraţiei la adresa lui Traian Băsescu.

De la acest domn aflam noi că Traian Băsescu este implicat în sifonarea banilor de răscumpărare a ziariștilor români răpiți în Irak. Tot Valer Marian spunea că este urmărit cu elicopterul de serviciile de informatiii şi că a fost documentat de către direcţia de informaţii din cadrul Ministerului de Interne.

Tot Realitatea TV ne spunea că teza principală a lui Valer Marian este aceea că Parchetele din România au devenit anexele Serviciului Român de Informaţii şi că societatea noastră este umplută la cel mai înalt nivel de ofiţeri sub acoperire.

Așadar, Traian Băsescu, un adevărat Sherlock Holmes al Cotrocenilor, a plecat în expunerea sa de la o interpelare a lui Valer Marian în care spunea despre Ponta vrute și nevrute, multe dintre afirmațiile senatorului fiind, pentru orice om rațional, dovezi clare că bate câmpii.

În aprilie 2013, Mircea Govor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Valer Marian i-a adus o serie de acuzaţii. Astfel, Govor spunea despre Valer Marian că are un „caracter infect”, că este „un monstru odios”, „beţiv” şi „şantajist”, din cauza căruia judeţul Satu Mare nu a primit bani de la centru, deoarece „s-a luat la harţă cu toată lumea”.

„Valer Marian este nebun. Eu, împreună cu primarul Dorel Coica, l-am tratat timp de doi ani de zile. Se pare că nu şi-a revenit“, susţinea Mircea Govor, citat de Adevărul în iulie 2013.

Subiectul cu privire la acuzațiile lui Traian Băsescu la Victor Ponta va persista și va ocupa atenția mass-media zile în șir. Ba mai mult, contracandidații lui Ponta deja au început să facă o temă de campanie din această dezvăluire.

Prin urmare, dacă ieșim și întrebăm pe stradă care sunt programele politice ale candidaților la Președinția României, nimeni nu este în stare să ne răspundă. Însă, dacă ieșim pe stradă și îi întrebăm ce dosare mai sunt pe rol, ce ofițeri au mai fost deconspirați, atunci tot românu știe.

Alegerile au devenit un fel de luptă de „ba pe-a mă-tii” între candidați și susținătorii lor. Mai avem mai puțin de 3 săptămâni până la alegeri și habar nu avem ce vom vota. Votăm doar oamenii de pe afișe, nimic mai mult. 

1 comentariu la “Campania lu’ 007 și a DNA-ului. Românu’ cu cine votează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *