Skip to content
Puterea Știrilor Video

Campania tăierilor de panglică. Politologul Cristian Pîrvulescu: Sunt unii care cred că aceste lucruri contează la vot

Inquam Photos / Ilona Andrei

Invitat în studioul Puterea Știrilor, politologul și analistul politic Cristian Pîrvulescu a declarat că inaugurările cu festivism și tăieri de panglică în timpul campaniei electorale nu aduc voturi în plus, așa cum speră edilii sau guvernanții aflați în acel moment în funcție.

„Asta este o caracteristică a campaniei din România, dar nu aduce voturi în plus, doar consolidează voturile. Adică, în discuția pe care alegătorii de diferite culori politice o au, să se poată folosi totuși exemple: s-a făcut ceva, s-a deschis pasajul Ciurel, s-a deschis metroul, vom avea linie ferată spre Otopeni și așa mai departe.

Lucrurile astea țin mai mult de bifarea unor elemente. Sunt unii care cred că contează în campanie, însă eu personal nu cred, și oricum am avut o campanie atipică, care a trebui să se desfășoare în principal pe mass media și pe rețelele sociale”, a spus Cristian Pîrvulescu la Puterea Știrilor.

Marile inaugurări din campanie

Metroul din Drumul Taberei, noua magistrală, M5, a fost deschis circulaţiei ieri, cu şase garnituri împrumutate de pe celelalte magistrale, cu trenuri care vin la intervale de 6-12 minute şi şase ani întârziere faţă de termenul promis anterior.

Punerea în funcţiune cu călători a magistralei M5 Drumul Taberei, cu cele 10 staţii, un depou, respectiv cei 7 km de linie dublă, toate fiind proiectate şi construite de la zero, reprezintă de departe cea mai importantă realizare a companiei Metrorex din ultimii 30 de ani.

Linia de tren care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni a fost și ea testată de mai marii statului. Preşedintele Klaus Iohannis, premierul şi ministrul Transporturilor au fost printre primii călători.

Dar chiar şi la marele eveniment, trenul a ajuns tot cu întârziere. Abia în decembrie, promit oficialii, vom parcurge cei 20 de kilometri în mai puţin de 20 de minute.

De asemenea, Pasajul Ciurel se dovedeşte a fi un eşec pe toate planurile. După ce locuitorii din zonă au fotografiat maşinile stând bară la bară pe pod şi au glumit că Primăria a inaugurat de fapt „cea mai mare parcare suspendată”, un cetăţean a filmat momentul în care un autobuz este forţat să urce pe trotuar pentru a vira pe o bretea a celui mai recent proiect de infrastructură al Bucureştiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *