Skip to content
Politică

Campanie electorală de tot râsul. Afișe și strategii electorale care au stârnit mirarea FOTO

Campania electorala capata accente ilare in unele orase din tara. De pilda, candidatul PMP Cluj, Adrian Gurzau, lansat sambata de Traian Basescu in cursa impotriva lui Emil Boc, apare in afisele din oras cu capul in jos intr-o incercare de a iesi cumva in evidenta. „N-am picat din cer, ci vad Clujul altfel”, scrie pe afisul lui Gurzau. La Brasov, un candidat independent a pus pe afis poza unui bebelus alaturi de sloganul „Ati ghicit, e tati”. Fara nici o alta explicatie.

image-2016-04-25-20957976-46-adrian-gurzau

Pe de altă parte, între ciudătenii electorale se incadrează și următorul „demers”: Primarul orasului si presedintele Consiliului Judetean au fost filmati, duminica, in timp ce se dadeau cu trotineta, imbratisati, pe faleza Dunarii. „Tonul a fost dat de Marius Stan (59 ani), care a dat câteva ture cu jucărioara electrică, după care l-a invitat şi pe doctorul Bacalbaşa (72 ani) să trăiască senzaţia, însă acest nu a avut curajul să conducă singur trotineta, aşa că s-au urcat împreună, într-n spectacol care a fost imortalizat de sute de gălăţeni. Ba chiar, la începutul cursei pe trotinetă, preşedintele CJ Galaţi a avut un moment în care s-a crezut în rolul principal din Titanic şi-a întins mâinile în lateral, pentru a trăi mai bine senzaţia”, noteaza Adevarul, care posteaza si un filmulet cu cei doi, conform hotnews.ro. Filmulețul poate fi vizualizat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *