Fotoliul de primar al Sectorului 4 este disputat la alegerile din 9 iunie de şapte candidaţi, actualul primar intrând în cursa electorală alături de un deputat, un fost secretar de stat, un antreprenor şi un avocat.
Biroul electoral a admis candidaturile următorilor:
* Daniel Băluţă, actualul primar, candidează pentru un nou mandat, fiind susţinut de Alianţa PSD PNL. Acesta este primar din 2016, când a candidat din partea PSD. În perioada iulie 2013 – iunie 2016 a fost viceprimar în Sectorul 4, iar anterior consilier local. Are 47 de ani şi este de profesie medic stomatolog.
* Paul Ene (USR) reprezintă Alianţa Dreapta Unită în lupta de la Sectorul 4. În 2021, a fost numit de premierul de la acea dată, Florin Cîţu, secretar de stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Este inginer şi lucrează în domeniul IT. ”Sunt căsătorit, am o fetiţă de doi ani şi jumătate şi locuim cu toţii în Sectorul 4. Sectorul în care m-am născut, m-am educat şi am trăit toată viaţa” – este caracterizarea pe care şi-o face el pe pagina sa de candidat.
* Dragoş Cătălin Teniţă candidează la funcţia de edil din partea REPER. Este deputat USR, a candidat în 2020 pe listele Alianţei USR PLUS, fiind ales parlamentar în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. Ca profesie, este antreprenor în domeniul digital. ”De la 1 septembrie, m-am alăturat colegilor care au fondat partidul REPER. Am venit în politică din antreprenoriat şi din stradă şi sunt responsabil faţă de toţi cei care ne-au dat votul”, spune candidatul.
* Luana Tîrziu vrea să câştige fotoliul de primar, fiind susţinută de partidul S.O.S. România. De profesie este avocat şi se află pe lista formaţiunii şi la alegerile europarlamentare. A lucrat în Ministerul Culturii şi la Secretariatul General al Guvernului.
* Matei Ştefănescu intră în cursa pentru Primăria Sectorului 4 susţinut de AUR. Este un tânăr avocat de 31 de ani. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi are aproape 10 ani de experienţă în avocatură. A lucrat în trei mari societăţi de avocatură şi din 2020 a pus bazele propriei firme. Din 2022 este şi consilier local la Sectorul 4.
* Simion Dan Călina (PRM) a fost consilier local, în anul 2004. A fondat prima sa societate comercială având ca obiect principal de activitate administrarea de condominii, activitate pe care o desfăşoară şi în prezent. ”În ultimii ani, postura de consilier local al Sectorului 4 şi experienţa acumulată în antreprenoriat mi-au dat şansa ca, prin proiecte, să particip activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor”, scrie el pe pagina sa de prezentare.
* Şi Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (D.R.E.P.T.) şi-a trimis în competiţia electorală un candidat – Mariana Daniela Manole.
În urmă cu patru ani, în cursa pentru fotoliul de primar al Sectorului 4 al Capitalei s-au înscris nouă candidaţi. Daniel Băluţă i-a avut atunci, printre contracandidaţi, pe Ştefănel Dan Marin de la PMP, care a fost pentru o perioadă primar interimar al Capitalei după suspendarea lui Sorin Oprescu, dar şi pe jurnalistul de investigaţii Ovidiu Zară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News