Inspecția Muncii anunță, marți, inițierea unei campanii naționale de control la angajatorii care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL.
Inspecția muncii se va desfășura în perioada 28.08-08.09.2023 și va viza verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale legate de încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și cerințele minime pentru securitatea și protecția sănătății lucrătorilor.
„Având în vedere evenimentele care au avut loc în ultima perioadă și care au avut consecințe grave asupra sănătății și securității lucrătorilor, precum și asupra altor persoane aflate în apropierea locurilor în care au avut loc astfel de evenimente, considerăm că se impune intensificarea acţiunilor de control privind verificarea respectării prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă și în domenii care nu au fost considerate cu risc major din perspectiva competențelor Inspecției Muncii, dar în care se pot produce evenimente cu consecințe deosebite. Acţiunile de control se vor efectua în toate judeţele, la toate tipurile de angajatori care efectuează activităţi în domeniul depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL. Inspectoratele teritoriale de muncă vor participa cu întreg efectivul de inspectori de muncă și vor asigura comunicarea cu organele de poliţie şi jandarmerie pentru ca, în situaţii deosebite, echipele de control să poată beneficia, la cerere, de sprijinul acestora” , a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.
Această campanie se concentrează în special asupra angajatorilor care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto de tip GPL (cod CAEN 4671) și comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (cod CAEN 4730), se arată în comunicat.
Obiectivele campaniei naționale
În documentul dat publicității, se arată care sunt obiectivele urmărite de acestă campanie:
– identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale;
– eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă;
– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă;
– eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.
În vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii de muncă verifică de asemenea:
– angajarea personalului (contracte individuale de munc ă cu normă întreagă, contracte individuale de muncă cu timp parțial etc) ;
– durata timpului de muncă și munca suplimentară și întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de salariați;
– transmiterea, în termen legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților;
– repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale);
– munca de noapte;
– acordarea drepturilor salariale și garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară;
– dacă angajatorul a realizat evaluarea riscurilor pent ru securitatea și sănătatea lucrătorilor;
– dacă sunt marcate corespunzător căile de circulație a vehiculelor din stațiile de distribuție carburanți;
– dacă sunt emise de către angajator instrucțiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă;
– dacă este realizată instruirea lucrătorilor cu privire la protecția împotriva exploziilor;
– dacă se asigură echipamentul individual de protecție corespunzător (din materiale care nu produc descărcări electrostatice, ce pot aprinde atmosferele explozive) pentru lucrătorii din cadrul stației de distribuție a produselor petroliere. Inspectorii de muncă vor verifica, de asemenea, și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News