Campionul olimpic la înot David Popovici s-a prezentat, luni, la sediul Judecătoriei Sectorului 2, pentru a fi audiat într-un proces în care a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva unui vecin de bloc, care a amenințat că-i incendiază mașina.
Update: David Popovici a primit un ordin de protecție de 6 luni împotriva vecinul care l-a amenințat că îi va da foc Porsche-ului său în valoare de 100.000 de euro.
Știrea inițială – ”M-am adresat justiției, ca orice cetățean. Sper ca aceasta să analizeze cererea mea”, a spus David Popovici la instanță.
În urmă cu două săptămâni, sportivul a sunat la Poliție și a reclamat faptul că a fost amenințat de un vecin de bloc, în vârstă de 70 de ani, aflat sub influența alcoolului, că îi va incendia mașina.
”Întrucât bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunității în vederea audierii. Menționăm faptul că bărbatul în cauză a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În acest context, persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale privind ordinul de protecție, însă a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent. De asemenea, tânărul și-a rezervat dreptul de a formula plângere, în termen legal. Cercetările sunt continuate din oficiu de către polițiști din cadrul Secției 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, transmitea atunci Poliția Capitalei.
La începutul acestui an, David a fost ținta unor critici în spațiul public, după ce a anunțat că și-a cumpărat o mașină de lux, marca Porsche, în valoare de 100.000 de euro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News