Canada a impus marţi sancţiuni împotriva a 11 lideri şi susţinători ai Hamas care, potrivit Ottawa, se află în spatele atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene comis în Israel pe 7 octombrie, informează AFP.
Aceste sancţiuni, care constau într-o îngheţare a activelor şi o interdicţie de călătorie în Canada, vin la două săptămâni după un anunţ similar din partea Regatului Unit şi a SUA împotriva unor finanţatori ai Hamas.
Sancţiunile canadiene îl vizează în special pe liderul Hamas Yahya Sinwar, presupusul creier al atacului din 7 octombrie, liderul militar Mohammed Deif şi un înalt oficial al Jihadului Islamic Palestinian, Akram al-Ajouri.
Într-un comunicat de presă, Ottawa precizează că aceste persoane sunt vizate din cauza rolului lor în cadrul Hamas sau a participării „la planificarea, finanţarea şi executarea atacurilor teroriste din 7 octombrie împotriva Israelului”.
„Canada condamnă fără echivoc atacul terorist al Hamas împotriva Israelului, tratamentul inacceptabil al ostaticilor şi utilizarea odioasă a violenţei sexuale şi bazate pe gen ca tactică de război”, a declarat marţi ministrul de externe Melanie Joly.
Hamas se află pe lista de entităţi „teroriste” a guvernului canadian din 2002.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News