Cancelarul german Olaf Scholz cere ca Uniunea Europeană să finalizeze crearea unei uniuni bancare şi a pieţelor de capital, astfel încât blocul să poată concura cu SUA şi China pentru tehnologii noi, transmite Reuters.
Scholz a afirmat duminică, la o conferinţă la Berlin pentru delegaţii europeni ai partidului său social-democraţi (SPD), că aceasta este o problemă cheie pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în Europa.
Piaţa unică este mult prea fragmentată, mai ales când vine vorba de probleme financiare, motiv pentru care UE, cu peste 400 de milioane de locuitori, nu îşi poate folosi pe deplin puterea, a spus el.
”De aceea trebuie să finalizăm proiectul european, astfel încât companiile europene să poată creşte”, a spus Scholz.
Planul de a crea o piaţă unică a capitalului a fost discutată din 2015, fără niciun progres real.
Scholz a cerut, de asemenea, introducerea unei cote minime de impozitare pentru companii, de 15%, în toate ţările UE.
”Nu este, probabil, aceasta şi baza pentru ca uniunea bancară şi a pieţelor de capital să funcţioneze?” a intrebat el.
A existat îngrijorarea că băncile ar alege să aibă sediul într-o ţară din UE cu taxe foarte mici ”şi dacă lucrurile merg prost, toţi contribuabilii europeni vor trebui să plătească”, a menţionat Scholz.
Şefii instituţiilor UE au cerut consolidarea monedei euro şi progresul către o uniune a pieţelor de capital, într-un apel comun din decembrie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News