Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, spune că partidul este decis să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în fiecare sesiune parlamentară. În actuala sesiune, cel probabil acest demers va fi făcut în luna mai. Aceasta după ce vor fi anunţate datele oficiale privind starea economiei.
„Acum, ca principiu, în săptămâna mare nu prea cred că e normal să facem moţiuni de cenzură. Eu, personal, am anunţat şi am vorbit şi cu colegii că ar fi foarte interesant să avem această dezbatere a moţiunii de cenzură undeva pe 13 mai sau după, în ziua în care vom avea oficial al treilea trimestru de scădere economică, adică deja criză în toată regula. Pentru că atunci se va comunica oficial de la Institutul Naţional de Statistică rezultatul pe primul trimestru. Acum, rezultatul este anticipat, că toţi indicatorii care compun indicatorul ăsta global de creştere economică arată foarte prost pentru economia României pe primul trimestru”, a afirmat Petrişor Peiu sâmbătă, la Prima Tv, conform News.ro.
Întrebat dacă se aşteaptă ca social-democraţii să susţină moţiunea AUR, el a replicat: „Nu ştiu ce să spun”.
Reprezentantul AUR este de părere că PSD poate depune propria moţiune de cenzură. A amintit că, în trecut, PSD a răsturnat prin moţiune, în Parlament, Guvernul condus, la acea avreme, de Sorin Grindeanu, actualul preşedinte al partidului.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










