Când ar putea fi realizată autostrada Piteşti – Sibiu

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a afirmat, joi, că autostrada Piteşti – Sibiu ar putea fi realizată în două etape.

„Am discutat și a rămas ca (…) AECOM (consultantul statului la realizarea Master-Planului de Transport — n.r.) să accepte ca Pitești-Sibiu să fie trecută în master-plan și în planul operațional, după aceea, ca autostradă, în două etape”, a declarat Ioan Rus.

După discuţiile purtate cu autorităţile din Argeş şi reprezentanţii administraţiei şi sindicatelor de la Dacia, Ioan Rus a declarat că tronsonul de autostradă ar putea fi realizat în primă etapă ca drum expres cu termen de deschidere în anul 2018.

„Faza întâi, să spunem, dacă nu or să fie alte condiții, drum expres, faza a doua — autostradă. Dar în faza întâi exproprierile se fac în regim de autostradă, deci vom construi un spațiu pentru autostradă, studiul de fezabilitate și proiectare se face pentru autostradă. (…) La nivelul circulației de acum, câțiva ani ne-ar satisface, ne-ar rezolva problema de acum, iar ea, fiind trecută ca autostradă, în etapa a doua se transformă în autostradă”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Ioan Rus este de părere că, în 2018, ar putea exista o legătură transcarpatică Piteşti – Sibiu, urmând ca lucrările să fie finalizate până în anul 2020.

„Dacă vom fi extrem de bine organizați, cred că 2020 este o dată fezabilă. În 2018, la final, am putea să avem parțial finalizat. (…) Am putea avea în 2018 o legătură transcarpatică adevărată Pitești-Sibiu”, a declarat Ioan Rus.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: