Skip to content
Opinii

Când condamnaţii tac, PSD câştigă

Să dăm un pic rola timpului înapoi, până prin aprilie-mai 2012, când era înlăturat guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu şi se instala primul executiv Victor Ponta. Atunci, în chiar primele zile de guvernare USL, atmosfera era una de linişte – ba chiar de linişte suspectă, astfel încât circula o vorbă printre noi, cei care ne făceam veacul ca reporteri la Parlament: „Se vede că a venit PSD-ul la putere, că iar e linişte”.

În primă fază, am mârâit un: „Da, bine, mă, băsiştilor”, ca un Gică Contra ce sunt – am perceput zicerea ca pe o simplă lozincă inspirată din curentul anti-FSN/PDSR/PSD din anii ’90 şi din prima jumătate a anilor 2000, când adversarii principalului partid de stânga avertizau că, sub acea linişte pe care o doreau PSD-iştii (cu orice nume s-ar fi înfăţişat ei), se ascundeau, de fapt, nişte manevre deloc benefice pentru politica şi economia din România. De altfel, simbolul cel mai concludent al nevoii de linişte a fost exprimat, în presa vremii, de ziarul Adevărul (una dintre tribunele FSN-ului din anii 1990-1991). Chiar în ediţia de pe 20 mai 1990 (ziua celor dintâi alegeri libere), prima pagină a publicaţiei era aproape albă, conţinând doar propoziţia: „Avem nevoie de linişte, oameni buni!”

(sursa: blog.vladilas.ro)

Am făcut preambulul de mai sus ca să ajung în zilele noastre: Victor Ponta smuceşte şi el lanţul, din când, sperând că-i va pica vreo firimitură de pe masa cu funcţii a lui Liviu Dragnea. În rest, e linişte: aţi văzut pe cineva care să iasă în stradă împotriva abuzurilor guvernului Cioloş? Nu vă speriaţi, haterilor; nu vă bucuraţi, aplaudacilor: chiar dacă este linişte, nu a revenit PSD la putere, oricâte speculaţii ar exista cu privire la diverşi miniştri tehnocraţi, care ar avea sufleori dinspre Dragnea şi ai lui.

Linişte este şi din direcţia lui Liviu Dragnea: în afară de frământările interne ale PSD-ului (excluderea lui Valeriu Zgonea + reocuparea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor), baronul de Teleorman a generat breaking news-uri mai degrabă când l-a certat pe Ponta. Eraţi aici când „cârlanul nărăvaş” (am citat din Ion Iliescu) zvârlea din copite şi necheza spre a treia funcţie în stat, pentru ca, după aceea, să facă mucles în faţa şefului de partid şi să-şi vadă mai departe de bălăcărit tehnocraţii şi pe Klaus Iohannis.

Per ansamblu, aşa se înfăţişează tabloul: PSD-iştii nu au acţiune proactivă (adică să iasă ei primii, să tune şi să fulgere substanţial împotriva abuzurilor puterii). Aţi văzut doar poticnelile lui Dragnea şi ale aliaţilor: nu depunem moţiune de cenzură, că vin alegerile şi avem nevoie de stabilitate. N-au zis chiar „linişte”, ca pe vremuri, dar ideea era exact aceeaşi.

Pe de altă parte, PSD nu reacţionează nici la criticile de ciupeală venite din partea anemicilor PNL-işti. Că mai aruncă Dragnea câte un „nu e bine”, asta nu se pune la socoteală, cum nu contează nici că prin studiourile TV se perindă aceleaşi şi aceleaşi feţe PSD-iste, cu binecunoscutele punctaje discursive.

Însă, una peste alta, pentru PSD, este foarte bine că se întâmplă aşa ceva: social-democraţii au învăţat că tăcerea e de aur şi că, dacă-şi ţin gura, câştigă.

Dar să nu-mi uit vorba: învăţând că tăcerea aduce beneficii, PSD-iştii sunt dovada vie că modelul iliescian este cel mai bun în politică – taci şi faci: mai o bunăstare (reală sau aparentă), mai un mediu antreprenorial strâns cu uşa, sub pretextul solidarităţii sociale, mai o clientelă de partid blagoslovită discret de la bugetul de stat… timpul trece, leafa merge. Poporul, dacă va fi sătul, nu te va lua la întrebări. Mai ies doi-trei hipsteri în stradă, dar abstracţiunile lor (de bună-credinţă sau propagandistice) sunt resimţite ca nişte uşoare balonări de către „clasa politică” (un eufemism cabotinesc folosit de „tinerii frumoşi şi liberi” când vor să se refere la PSD + sateliţii).

Iar v-am ameţit cu paranteze, dar asta e ideea: social-democraţii nu îşi doresc prea multe polemici, pentru că bănuiţi despre ce s-ar vorbi: despre penali, despre condamnaţi, despre oameni ca Dragnea, Pandele, Şova, Ponta etc. etc. Da: despre Ponta, care acum face purici, provocându-i lui Dragnea grimase din ce în ce mai accentuate; despre Ponta, care a pierdut alegerile prezidenţiale din 2014 din cauză că a fost guraliv – gura care a vorbit fără el l-a băgat în acelaşi rahat în care continuă să înoate acum. Vă aduceţi aminte golăniile lui, cu mâncatul de popcorn în turul I (uitându-se la dezbaterile dintre Macovei, Udrea şi Iohannis) sau cu dreptul la vot care devenise „o lozincă”.

Aşadar, dacă acum vă împresoară liniştea, să ştiţi că principalul ei scop este ca PSD să obţină peste 50% în alegerile parlamentare din toamnă şi să îi poată impune lui Klaus Iohannis un premier. Altminteri, preşedintele abia aşteaptă prilejul să le bage pe gât partidelor un nou prim-ministru tehnocrat, însoţit, probabil, de aceeaşi tragică tarantelă care înconjoară isprăvile de până acum ale cabinetului Dacian Cioloş.

Şi, de altfel, marea masă a electoratului PSD-ist (evident mai numeroasă decât marea masă a votanţilor PNL-işti) vrea şi ea pace în ţară. Dreapta are frământări – oho! dreapta este plină de convulsii -: fuziunea PNL-UNPR şi tracasările dintre PNL şi USB, oamenii echipei Alina Gorghiu-Vasile Blaga nereuşind să îi atragă pe cei ai lui Nicuşor Dan. În răstimp, singura grijă a PSD-ului este să îşi asigure susţinerea ALDE.

Am aşternut toată poliloghia asta ca să-mi vărs oful: dintre toate angaralele pe care vi le-am înşirat, una singură mă seacă rău de tot. Nu n-aţi ghicit: de data asta, nu este vorba despre tehnocraţi (care, după ce că se fac că plouă ş-o taie-n vacanţă taman când vin inundaţiile peste popor, TOT EI fac gura mare că nu le-a lăsat Ponta nişte fotolii de puf sub funduri). Acum, discutăm despre nevoia de scandal, cu riscul de a se ajunge la bălăcăreală. La panaramă. La mahalagisme. Hai cu scandalul, politicienilor, de oriunde aţi fi voi! Haideţi cu ciocul mare, fiindcă prea multă linişte ascunde mişmaşurile PSD-ului! Scopul politicii tocmai ăsta este: de a face gălăgie, de a-ţi arăta subiectele cu adevărat importante, de a te împinge de la spate pe tine (indolentule care gâlgâi bere la PET, privind inepţii la televizor) şi pe tine (hipstere de corporaţie, care crezi că tot ce zboară se mănâncă prăjit la smartphone) să te ridici de pe canapea şi să te convingi singur că poţi schimba ceva, cu mijloacele tale de cetăţean. Altminteri, drag popor, liniştea îţi va fi impusă, iar nu oferită. Tocmai pentru că vă veţi fi pierdut legitimitatea de votanţi. Şi atunci veţi fi şi voi nişte condamnaţi.

Sau hai să fac altă încheiere, ca să vă dau temă de gândit: nu cumva această Pax PSD este pâinea pe care a oferit-o Liviu Dragnea în schimbul cătuşelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *