Aflat în studioul emisiunii „Puterea Știrilor”, Lucian Diaconescu, medic primar ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, a relatat că, în îndelungata sa carieră, au fost cazuri când pacienții au refuzat, din considerente religioase, actul medical care le-ar fi salvat viețile. El spune că astfel de situații îi marchează „psihic și emoțional” pe medici.
PS News: Cum vedeți situația când intervine religia în actul medical? Știți că au fost cazuri în care nu au acceptat nici măcar o transfuzie de sânge?
Dr.Lucian Diaconescu: Noi ne lovim de astfel de situații, pentru că în multele intervențiile chirurgicale trebuie să respecți, apropo de principiile de etică medicală, trebuie să respecți principiul autonomiei, adică dreptul pacientului de a-și alege sau de a respinge o anumită conduită terapeutică, medicamentoasă.
PS News: Cât de greu este pentru dvs., ca medic, să nu puteți salva un pacient pentru că există un astfel de impediment?
Dr.Lucian Diaconescu: Va avea mai devreme sau mai târziu o marcă psihică, emoțională, cu certitudine o are asupra medicului când constați că ai la îndemână pârghii, mijloace, metode, poți să salvezi viața unui pacient sau sunt și situații de cancer, în care nu poți neapărat să-l vindeci, dar poți să-i mai dai niște ani de trăit și cu toate astea pacientul se opune pentru că frații de la biserică i-au interzis sau îi spun că nu e bine sau l-au educat în direcția asta încât să refuze astfel de chestiuni.
Sigur că în astfel de situații prima chestiune este beneficiența, care trebuie să funcționeze. Sunt patru principii de bază ale eticii medicale. Unul dintre ele este beneficiența, în care medicul trebuie să facă tot ce îi este la îndemână, dar un alt principiu este autonomia, dreptul pacientului de a refuza un anume tratament. E adevărat că și aici există niște limite, dacă stăm să ne gândim la ce s-a întâmplat în perioada de COVID-19, alt subiect de dezbatere, mai ales în America, cel puțin, sunt sute pe această temă în care, deși pacientul nu și-a dorit să fie vaccinat de COVID-19, el a fost pentru că așa a fost forțat, la modul direct sau indirect, nu-l primeau la serviciu dacă nu era vaccinat. Decât să rămână pe drumuri și să nu mai aibă leafă să-și hrănească familia, omul s-a vaccinat, deși era împotriva convingerii lui/ei, convingerilor sale religioase, morale și de orice altă factură. Există situații și situații și probabil că fiecare caz trebuie analizat punctual și ăsta e și scopul eticii medicale, în care practic creează o dezbatere. Se pun în balanță ceea ce este de făcut, ceea ce e normal să fie făcut. Biserica probabil că ar trebui să intervină și să-și spună punctul de vedere, dar și Biserica poate fi sau nu ascultată de către cetățean sau de către legiuitor.
Să luăm alte situații în care lucruri mai puțin morale, condamnate de biserică, sunt reglementate de către stat. Să luăm în calcul prostituția în Germania, unde Biserica Catolică o condamnă, în timp ce legislația germană o permite, o legiferează, o consideră profesie, atâta vreme cât e plătitoare de taxe și impozite. O chestiune în care legea intră în conflict cu moralul, dar este dreptul legiuitorului, adică a organizării sociale superioare, și anume statul să decidă.
PS News: Din punct de vedere medical ar fi și mai sigur?
Dr. Lucian Diaconescu: Cu certitudine că există puncte de vedere pozitive dacă discutăm despre acest subiect, da, sigur, este totul sub control și din punctul ăsta de vedere beneficiul este că se împiedică răspândirea anumitor tipuri de boli. Din punct de vedere moral, nu neapărat creștin, moral ca persoană, entitate, corectitudine morală și toate cele, unii/unele o consideră o decădere, altele o îmbrățișează și lumea zice că e o meserie ca oricare alta.
La fel se întâmplă și cu canabisul, țări care legalizează, țări care nu legalizează pe ce criterii, unde, cum, când.
Din câte știu eu, de câțiva ani există investitori în Bulgaria care în mod legal cultivă canabis. În scopuri medicinale, desigur, dar cultivă. Există o formă de legiferare, dacă ea este normală sau anormală e greu de spus, ține de context, de societate, de gruparea socială, de țară, în cazul de față și cât de dispusă este societatea să accepte această chestiune.
PS News: Dacă mâine ați fi ministrul Sănătății și ați putea schimba ceva, ce ați schimba?
Dr. Lucian Diaconescu: Nu știu dacă mi-aș dori să fiu ministru al Sănătății. Pe de altă parte, trebuie să nu uităm că ministrul Sănătății sau al oricărei alte instituții, poate să fie și al Agriculturii, nu poate să schimbe ceva. Ministrul este limitat, fiind o parte a Executivului, este limitat la a aplica niște legi. Cheia se va afla întotdeauna în Parlament și nu la nivel de Executiv. Dacă Parlamentul nu va da legea care trebuie sau legile care trebuiesc a fi date, nu neapărat pe sănătate, în orice direcție, și să îi dea pârghii ministrului sau ministerului să aibă ce aplica în teritoriu poate ministrul Sănătății, indiferent că l-ar chema Diaconescu sau indiferent cum s-ar numi acel ministru al Sănătății, câtă vreme nu ai ce aplica, nu poți să-ți imaginezi cum ar trebui să fie lucrurile.
Deci înțeleg, pe de-o parte, limitările unui minister, în cazul de față al Ministerului Sănătății, în a aplica sau a găsi niște soluții de ieșire, dar și mut, să zicem, responsabilitatea morală la nivel de Parlament. În egală măsură însă, trebuie văzut că și la nivel de minister lucrurile sunt perfectibile, pentru că lucrurile care ar trebui să fie aplicate, unele din ele nu sunt aplicate, altele sunt, dar cu mici discrepanțe.
Există în egală măsură, să nu uităm, diferite departamente care au legislație de un anumit tip, de tip special, cum ar fi DSU și care intră în conflict la un moment dat cu legislația mare a Ministerului Sănătății. Atunci nu știi de unde s-o apuci, cum s-o reglementezi, cum să optimizezi, dar aici optimizarea vine tot din partea zonei parlamentare.
