Când intră pensiile pe card în luna martie. Seniorii care sunt avantajați

Sursa foto: istockphoto

Cei mai mulţi dintre pensionarii din România îşi revin cu greu de pe urma cheltuielilor uriaşe avute pe perioada iernii astfel că aşteaştă cu nerăbdare să primească pe carduri pensia din martie 2025.

Iarna 2024-2025 a fost una extrem de dificilă pentru cei mai mulţi dintre pensionarii din România. Pe de o parte din cauza veniturilor mici, pe de altă parte pentru că au crescut cheltuielile pe perioada iernii, atât cu sărbătorile de iarnă, cât şi cu întreţinerea de zi cu zi.

Din aceste motive, pensionarii aşteaptă cu nerăbdare să încaseze pensiile aferente lunii martie şi, în principiu, mai au foarte puţin de aşteptat, indiferent că vorbim despre pensionarii care primesc pensiile pe card sau cei care le primesc cu ajutorul factorilor poştali.

Când intră pensiile pe card în martie 2025

În principiu, românii care primesc pensiile pe card ar urma să intre în posesia banilor pe parcursul săptămânii viitoare, 10-14 martie. Autorităţile speră ca distribuirea banilor să se facă într-un mod cât mai rapid, astfel încât să nu existe cazuri în care pensiile să intre pe carduri în săptămâna 17-21 martie.

Pe de altă parte, pensionarii care încă primesc pensiile prin intermediul factorilor poştali au început să încaseze pensiile încă din această săptămână. Totuşi, şi în cazul lor există posibilitatea ca multe dintre pensii să fie distribuite abia săptămâna viitoare.

Câţi pensionari sunt în România

În România există în jur de 4,7 milioane de pensionari, iar cifrele arată că numărul pensionarilor este într-o uşoară scădere. Pe de o parte pentru că în cazul unora dintre pensionari s-a constatat decesul, pe de altă parte pentru că există persoane care, deşi ating vârsta de pensionare, decid să mai rămână măcar pentru o perioadă în câmpul muncii.

Autorităţile caută soluţii pentru a îmbunătăţi situaţia financiară a pensionarilor din România, dar cifrele înregistrate la momentul actual nu oferă prea multe motive pentru ca seniorii să fie optimişti.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: