Vreme în general frumoasă și caldă anunță meteorologii, chiar dacă săptămâna debutează cu temperaturi ușor mai scăzute decât în zilele anterioare. Specialiștii prognozează valori termice mai ridicate decât normalul perioadei, însă vor apărea și episoade cu vreme rea.
Vremea se menține însorită pe parcursul a mai multor zile, chiar dacă nopţile vor deveni tot mai reci.
„Octombrie va debuta, de asemenea, cu o vreme caldă. Temperaturile se vor situa frecvent între 20-27 grade Celsius până la finalul primei decade din cea de-a doua lună de toamnă, chiar dacă săptămâna va debuta cu valori ușor în scădere. Totuși, acestea vor caracteriza o vreme în general frumoasă și caldă. Estimările indică faptul că în continuare, vremea va rămâne caldă, mai ales din 16 până în 30 octombrie. Septembrie a adus noi recorduri, abaterea termică pozitivă de 3,5 grade a făcut să fie a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor, după septembrie 1994 când abaterea termică pozitivă a fost de 4,2 grade. Ieri au fost 31 de grade la București Filaret și la Calafat,” a spus, la DIGI 24, Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News