Skip to content
Politică

Când se trage linie. Cu ce se laudă Iohannis la un an de la mandat: „Marea miză…”

Președintele Klaus Iohannis a ținut, astăzi, un discurs în Parlament, la un an de la mandat.

În cadrul discursului, șeful statului a subliniat importanța reconstrucției politicii românești, vorbind despre principalele acțiuni săvârșite în primul an de mandat. În același timp, președintele a explicat de ce nu reacționează la orice subiect, sau de ce nu răspunde la atacuri.

„Am tinut sa vin in fata dvs. la un an de la preluarea mandatului de presedinte nu pentru a face un bilant sec, ci ca gest de normalitate democratica. Am vorbit atunci, la aceeasi tribuna, despre directiile majore pentru Romania, despre schimbarile de principiu pe care le asum in modul de a face politica. Convingerea mea profunda e ca marile proiecte ale unei natiuni pot fi alcatuite doar daca se sprijina pe valori. Avea nevoie de reconstructie. Am dorit, astfel, ca 2015 sa fie anul recastigarii normalitatii in interior si in exterior. In plan intern, prima mea promisiune a fost un altfel de a face politica in Romania, fara scandal, cu respect si seriozitate. Am considerat ca acest lucru incepe si cu presedintele a carui rol e sa fie generator, nu de tensiune, ci de echilibru. Recastigarea normalitatii porneste de la lucruri simple: redescoperirea dialogului cu si intre partide, relatii institutionale corecte, indiferent de preferinte si antipatii, si transformarea ideii de consultare din una aproape golita de sens, in una reale. In doar un an a devenit deja un lucru firesc: sa avem consultari, sa ne asezam la masa dezbaterii Presedinte-partide-societate civila. Unii s-au intrebat de ce nu reactionez la orice subiect, de ce nu intervin in forta la adresa unor oameni politici, de ce nu raspund la atacuri cu aceeasi moneda. Onorand promisiunea de a face politica altfel am dat raspuns acestor intrebari. Anul 2015 a demonstrat ca se poate sa avem acord larg pe probleme care privesc Romania si mai ales ca un asemenea acord nu ramane doar pe hartie. Prima actiune a fost semnarea acordului privind cresterea bugetului cu 2% din PIB pana in 2017- Romania s-a demonstrat a fi un stat responsabil si un partener corect. Tot de o larga majoritate s-a bucurat si strategia nationala de aparare care e azi un document fundamental care defineste obiectivele majore ale tarii noastre. Am indus la acest capitol directii de actiune care tin de educatie si sanatate sau de protejarea patrimoniului. Romania e mai mult decat un deziderat, e un proiect national pe care il construim deja. Restabilirea normalitatii a insemnat si un alt tip de raportare la Constitutie si legi”, a declarat presedintele.

În același timp, Iohannis a declarat că a tratat cu responsabilitate atributul promulgării legilor.

„Am tratat cu responsabilitate atributul promulgarii legilor, cu atentie la impactul fiecarei legi asupra oamenilor, economiei, societatii in ansamblul ei. Am recurs in mai multe randuri la CCR sau cererea de reexaminare. Ma bucur sa constat ca in cazuri importante, precum cel am Codului Fiscal a existat disponibilitatea actorilor politici de a se apleca mai atent asupra legii. Dezbaterea si rigoarea lipsesc. Legi importante au intrat in atentia publica abia dupa adoptarea lor, ceea ce nu serveste nici Parlamentului nici publicului. Nu exista substitut pentru o dezbatere consistenta premergatoare adoptarii unei legi si e o responsabilitate de la care Parlamentul nu se poate deroga. La inceputul acutalei sesiuni parlamentare am vorbit de asteptarea generala a publicului ca legile in Romania sa fie mai clare si sa nu se schimbe frecvent. Sunt convins ca Parlamentul poate si trebuie sa raspunda acestor asteptari”, a explicat presedintele.

Președintele a mai vorbit despre recâștigarea normalității în România și pe plan extern, subliniind faptul că a fost restabilit prestigiul țării și au fost întărite parteneriatele strategice ale României.

„Anul 2015 recastigarea normalitatii a insemnat si demersuri pe plan extern. Ma refer la restabilirea prestigiului in exterior si la intarirea parteneriatelor noastre strategice. 2015 a fost un an in care nu doar am confirmat ci am adancit optiunile majore ale politicii noastre externe. Vizitele externe pe care le-am facut si primirea in Romania a numerosi sefi de stat si guverne a avut aceasta menire – de a da tarii noastre o voce mai puternica. Am avut cateva obiective clare – consolidarea parteneriatului cu SUA, intarirea relatiilor privilegiate cu state membre UE si NATO. Tari precum Franta, Polonia, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie si Turcia. Consolidarea raporturilor cu tarile din vecinatate. In acelasi timp, relatia privilegiata cu Republica Moldova a fost si va ramane o constanta a politcii noastre externe. Din diverse motive pentru care ma doare sa le comentez, Romania s-a aflat intr-o oarecare izolare in anii anteriori. Am incercat sa schimb aceasta izolare. E o tara respectata in NATO si UE care conteaza in ecuatia geopolitica si geostrategica si care e gata sa-si asume responsabilitati. In luna noiembrie, am gazduit la Bucuresti Reuniunea la nivel inalt a statelor din Europa centrala si de Est”, a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, președintele despre legea votului prin corespondență și importanța acesteia.

„Nu in ultimul rand, recastigarea normalitatii a privit si romanii din diaspora. Sunt bucuros ca promisiunea de a avea o lege a votului prin corespondenta a fost respectata. Nu e o lege perfecta, probabil ca vor fi lucruri de imbunatatit, dar esential e ca exista, a venit la timp si a rezultat din dorinta clasei politice care a respectat promisiunea facuta. Se cuvine sa nu uitam sa ne uitam lectia anului 2015 si la ce lipseste ca Romania sa fie cu adevarat puternica si prospera”, a subliniat presedintele.

Klaus Iohannis a mai vorbit și despre tragedia din Colectiv, evenimentul care a îndurerat o națiune întreagă.

„Cea mai tragica lectie a anului 2015 se numeste Colectiv. Evenimentul care a indurerat o natiune intreaga a scos la iveala probleme perpetuate de luni de zile, momente in care autoritati sau cetateni au ridicat din umeri a neputinta. Sunt lucruri pe care n-avem dreptul moral sa le dam uitarii si concluzii care ne determina sa actionam. Cea mai dura concluzie e ca pur si simplu coruptia ucide si se pot pierde vieti nevinovate daca nu respectam legi si reguli si noi inchidem ochii la incalcarea lor”, a subliniat Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai discutat și despre legea schimbării, subliniind că nu face referire doar la înlocuirea Guvernului Ponta.

„A doua e legea schimbarii. Nu vorbim de o nevoie de moment limitata la o inlocuire de Guvern,  ci de o reinnoire pe masura asteptarilor. Intre politic si societate, clasa politica si cetateni nu are voie sa existe o prapastie. Tocmai de aceea, marea miza a anului 2016 e reconstructia increderii in politica si incapacitatea de a da societatii directia dorita”, a declarat seful statului.

Totodată, Iohannis a subliniat importanța reconstrucției încrederii în instituții, în partide, și cei care le reprezintă.

„Se implinesc 26 de ani de cand romanii s-au ridicat impotriva regimului Comunist. Acum 26 de ani schimbarea a inceput la Timisoare. S-au ridicat cu forta si curaj. Democratia s-a castigat prin jertfa de sange. Se cuvine sa nu uitam si sa pretuim acest lucru nu doar cu ocazii speciale, ci zi de zi. Astazi, la 26 de ani de la Revolutie, cel mai bun mod de a onora acel sacrificiu e sa facem democratia mai puternica. Reconstructia increderii in politica e asadar tema pe care o propun in perspectiva anului 2016. Reconstructia increderii in institutii, actul politic, partide si in cei care ii reprezinta. 

Ma fac azi purtatorul mesajului de reinnoire: ca mediator intre stat si societate e datoria mea dar greul acestei misiuni revine partidelor. Tocmai innoirea in materia de idei, practici si oameni e sansa pentru a mentine echilibrul sistemului politic. Imi doresc ca atunci cand se gandesc la politica, cetatenii sa nu asocieze la modul general ineficienta, minciuna sau coruptia. Imi doresc ca romanii sa perceapa politica drept ce e menit sa fie – un spatiu al reprezentarii si deciziei responsabile la care e onorabil si onorant sa politici. A face politica sa fie in constiinta tuturor un mod prin care servesti natiunea”, a spus Klaus Iohannis.

În același timp, șeful statului a mai subliniat: „Va trebui sa evitam capcana lui „nimic nu e bun””

„Sa recunoastem lucrurile bune si sa pastram ce functioneaza. Va trebui sa evitam capcana lui „nimic nu e bun”. Sa nu ne condamnam institutiile pentru culpa individuala si sa respingem tentatia radicalismului si suspiciunii permanente. Am convingerea ca romanii vor dovedi intelepciune si echilibru. Anul 2016 va aduce si alte tipuri de provocari – astept de la noul cabinet, o guvernare responsabila. Acest Executiv se afla in fata unei importante provocari dar si a unei mari sanse de a arata ca se pot lua decizii in functie de prioritati obiective. Cred ca atitutdinea responsabila fata de banul public sunt liniile directoare ale mandatului acestui Guvern. Imi doresc o crestere economica despre care sa nu vorbim doar in termeni de date, ci sa se reflecte in viata de zi cu zi, in nivelul de trai. Stiu ca oamenii aspira la o viata mai buna, pentru ei si copiii lor. Aceasta e sau ar trebui sa fie finalitatea oricarei politici. O Romanie puternica. Sa stie sa investeasca, sa atraga bani europeni, sa genereze locuri de munca”, a subliniat presedintele.

Nu în ultimul rând, președintele a anunțat că a lansat ideea unei consultări pe tema educației.

„Am lansat ideea unei largi consultari pe tema educatiei care sa aduca laolalta autoritati, profesori, elevi, societate civila. Anul  2016 va fi dedicat unei dezbateri asezate si consistente pe tema educatiei din care sa rezulte o viziune de ansamblu. Cred ca Romania educata trebuie sa devina un nou proiect de tara pe care sa-l asumam si sa-l ducem la bun sfarsit.

Aniversarea centenarului Marii Uniri in 2018 va trebui sa fie nu doar un moment festiv, ci sa asumam marile directii de dezvoltare a Romaniei pentru secolul urmator. Romania educata ca proiect de tara ar trebui sa fie una din principalele directii”, a declarat Iohannis.

1 comentariu la “Când se trage linie. Cu ce se laudă Iohannis la un an de la mandat: „Marea miză…”

  1. Dar, cu ce nu s-a laudat ?
    Cu faptul ca pas cu pas se dovedește ca avem un presedinte corupt, de luare de imobile prin fraude(doua decizii definitive Tribunal si Curtea de Apel Brasov !), impreuna cu sotia, desi se cam aflase inainte de alegerea lui(dintr-o mare greseala !) Asadar, iar avem presedinte corupt, penal, gen Basescu ? Ehe ! sa fi avut Victor Ponta o asemenea decizie definitiva si irevocabila…… !!!! Ce-ar mai fi iesit „societatea civila” la proteste de strada ! Acum toti tac malc, in frunte cu penalul presedinte. Dar si cu Antena 3 ! Sau Joshannis va apela la DNA, CSM, SRI dupa modelul impotriva Marianei Raranca ? : ANULAREA DECIZIEI CURTII DE APEL BRASOV !
    Dupa un an, Iohannis se dovedeste a fi un ingamfat, un grandoman, fara lipsa de respect fata de romanii care l-au ales si fara a avea taria sa-si prezinte demisia de onoare ! Daca o fi avand !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *