Când spune Bolojan că vor crește salariile profesorilor

Sursa foto: Ilie Bolojan

Ilie Bolojan a declarat că nivelul de salarizare în învățământ nu este unul pe care și l-ar dori, însă a spus că „este ce poate România în momentul de față”. Premierul a adăugat că salariile cadrelor didactice ar putea crește după 2026. Întrebat despre protestele de astăzi ale profesorilor, șeful Guvernului economiile care vor fi realizate prin pachetul 2 de măsuri reprezintă cam 10% din bugetul educației, iar acești bani nu vor fi alocați în altă zonă, ci se vor reîntoarce tot în sistemul de învățământ, în următorii ani.

„Nivelul de salarizare din educație este unul pe care nici eu, personal, nu îl doresc și nici un dascăl nu îl consideră rezonabil. Asta este ce poate România în momentul de față. Nivelul de salarizare a rămas același, nu au fost reduse salariile, iar ceea ce se poate face în anii următori este ca atunci când vom trece de această perioadă de criză – finalul anului 2026, până când sunt plafonate salariile în tot sistemul public – să ne putem pune problema unei analize serioase legate de nivelul cu care se majorează aceste salarii”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară la TVR 1.

El a adăugat că nu este aici să le spună „oamenilor lucrurile care nu pot fi făcute, știind situația dificilă în care ne găsim, sunt aici să le spun ce se poate face în condițiile date”.

Ilie Bolojan a mai explicat că wconomiile realizate prin pachetul 2 de măsuri reprezintă cam 10% din bugetul educației. „Vom da cifre exacte la o lună de zile”, a adăugat el.

„Nu îmi place să arunc cifre şi vom avea o lună de funcţionare şi atunci, cu toate cifrele pe masă, asta înseamnă nişte efecte importante. Dar în mod cert, asta reprezintă cam 10% din bugetul de Educaţie. Cel puţin pe componenta de salarizare, dacă se mai adaugă şi bursele, acesta este impactul. Dar se va vedea de la una de la alta, exact pe plăţi, pentru că trebuie să colectăm toate datele, să vedem câţi suplinitori au mai rămas şi câte ore de suplinitor au fost reduse, ca să facem nişte calcule exacte, pentru că contează vechimea profesorului – cu cât vechimea este mai mare, salarizarea este mai mare – şi vom da nişte cifre exacte la o lună de zile”, a afirmat premierul.

Șeful Guvernului a mai spus că sumele cheltuite până în acest an şcolar pentru plata cu ora în sistemul de învăţământ vor fi, cel mai probabil, înjumătăţite.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: