Skip to content
Politică

Când va avea loc prima întâlnire Ponta- Iohannis, după valul de acuze ale Președintelui la adresa premierului

După acuzațiile dure de vineri ale șefului statului, Klaus Iohannis, la adresa Guvernului și a lui Victor Ponta, cei doi lideri ar trebui să se întâlnească în cursul zilei de sâmbătă, la o recepție organizată la Cotroceni cu ocazia zilei Europei.

Această recepție este programată să înceapă la ora 13.

La acest eveniment sunt invitați foștii șefi ai statului, Traian Băsescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, dar și Regele Mihai.

Sunt așteptați aproximativ 1000 de participanți la acest eveniment organizat de ziua Europei.

Deși i-a fost trimisă o invitație oficială din partea Președinției, Traian Băsescu nu a anunțat încă dacă va participa sau nu la eveniment. În condițiile în care fostul președinte a fost printre cei mai virulenți contestatari ai lui Iohannis, este interesant de văzut dacă va participa.

Trebuie spus că o invitaţia la acest eveniment i-a fost adresata și Regelui Mihai, care ar putea participa pentru prima data la o astfel de recepţie. In timpul mandatelor lui Traian Băsescu, din cauza tensiunilor intre Casa Regala si preşedinte, Majestatea Sa nu a participat la astfel de evenimente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *