Skip to content
Politică

Când va exista un singur grup parlamentar al PNL și PDL

Secretarul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a precizat data la care PNL și PDL vor avea un singur grup la nivelul Camerei Deputaților.

„Există o scrisoare din partea Comisiei de regulament privind grupurile parlamentare PDL și PNL. S-a luat decizia să se încadreze în cheltuielile legale și cred că, până în februarie, o să meargă separat cu două grupuri. Dar, a specificat președintele Camerei, să se încadreze în cheltuieli ca și când ar fi un singur partid, conform deciziei Tribunalului. În momentul acesta, pot să meargă pe două grupuri, iar de la 1 februarie, când își termină subvenția, să se așeze un singur grup și un singur reprezentant al grupului”, a declarat Marcel Ciolacu.

Astfel, Marcel Ciolacu a declarat că că Partidul Național Liberal va avea, începând cu 1 februarie 2015, un singur grup parlamentar şi un singur lider de grup, până la acel moment atât PNL cât şi PDL urmând să funcţioneze separat.

”Din momentul acesta pot să meargă pe două grupuri, iar de la 1 februarie o să fie un singur grup, cu un singur reprezentant al grupului”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

Tribunalul Bucureşti a admis, pe 6 octombrie, cererea cu privire la fuziunea prin contopire a Partidului Naţional Liberal cu Partidul Democrat Liberal, noua formaţiune urmând să se numească PNL. Prin aceeaşi decizie s-a dispus şi radierea celor două partide politice care au fuzionat, respectiv a PDL şi a PNL, din Registrul special, relatează Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *