Când vor fi virate pensiile în iunie 2024. Cine va primi mai mulți bani

Sursa foto: Pixabay

Pensiile vor fi virate în intervalul 1-15 iunie 2024. Totodată, din luna septembrie intră în vigoare Legea 360/2023 prin care se va aplica o nouă metodă de calcul. 

Pensiile au fost virate în primele 3 zile din această lună pentru a ajunge la beneficiari înaintea Sărbătorilor Pascale.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie, și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.

Noua lege prevede că, de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei

Totodată, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, introdusă gradual.

Sstagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: