Pensionarii vor primi din lunile mai-iunie deciziile cu pensiile recalculate, pensii care din septembrie vor intra în plată, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Ea a spus, la Antena 3, că în cazul în care unii pensionari vor avea pensii mai mici ca urmare a recalculării, ei vor rămâne cu pensia actuală, pentru că legea arată că nici un beneficiar nu poate avea pensia scăzută.
Anterior, Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu a explicat cum se va calcula pensia care se va încasa din septembrie. Acesta a ales ca și exemplu cazul unui domn care a fost lăcătuș la o fabrică de industrie textilă care are 36 de ani, o lună și 26 de zile stagiu contributiv în sistemul public de Pensii și încă 9 ani în care se cumulează stagiul militar, studii superioare, șomaj, pe care Casa de Pensii îi numește perioade asimilate.
Pentru acestea se acordă un punctaj de 0.25 de puncte pentru fiecare an, aceste puncte fiind puncte de stabilitate.
„Pe lângă cele 40 de puncte pe care le-a acumulat calculând această pensie exclusiv pe contributivitate o să adunăm și acele puncte de stabilitate. Între 25 și 30 de ani de contributivitate sunt cu 0,5 puncte pentru fiecare an x 5 este egal cu 2,5 puncte.
Pentru perioada între 30 și 35 de ani avem 0,75 de puncte pentru fiecare an, este vorba de 5 ani, avem 3,75 puncte. Ce depășește 35 de ani de contributivitate, se adaugă câte un punct în plus. El având 36 de ani, mai adăugăm un punct. Pentru cei 9 ani și patru luni perioade asimiliate, se dau 0,25 de puncte, rezultâd 2,25 puncte.
Dacă adunăm aceste puncte de stabilitate ne dau 9,5 puncte de stabilitate”, a declarat șeful Casei de Pensii.
Potrivit acestuia, totalul punctelor contributive calculate efectiv pe principiul de contributivitate este de 40,17296 la care se adaugă și cele 9,5 puncte de stabilitate.
„Rezultă 49,67296 acesta este numărul total de puncte prevăzut de Legea 360/2023. Acest număr total de puncte se înmulțește cu valoarea punctului de referință, care va avea valoarea de 81 de lei, începând cu 1 septembrie 2024, și ne dă 4.024 de lei. Pensia lui actuală în plată este de 2.634 de lei. Va fi o creștere de 65%”, a mai explicat Daniel Baciu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News