Skip to content
Alegeri locale 2020

Candidat surpriză la alegerile locale! Mohammad Murad vizează postul de primar al Constanţei

economica.net

Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, fondator şi preşedinte Phoenicia Hotels, şi-a anunţat candidatura la Primăria Municipiului Constanţa. Deocamdată, acesta afirmă că va candida independent.

Sunt candidat, dar nu sunt al unui partid, momentan. Dacă se schimbă lucrurile în PNL, s-ar putea să fiu. Voi candida sigur. Momentan sunt independent şi voi anunţa paşii şi proiectele următoare când voi inaugura complexul”, spune Murad, făcând referire la inaugurarea complexului hotelier din staţiunea Olimp: Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, potrivit adevarul.ro.

" "

În acest moment, PNL Constanţa susţine candidatura independentului Vergil Chiţac, cel care în 2016 a pierdut în faţa lui Decebal Făgădău. Ajuns senator al României, Amiralul (r) Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale, a plecat din Partidul Naţional Liberal.

Până acum, Stelian Ion (USR), Vergil Chiţac (independent, susţinut de PNL) şi Horia Constantinescu şi-au anunţat candidaturile la Primăria Constanţa, în timp ce Decebal Făgădău (actualul primar PSD) amână momentul. Din partea Pro România ar putea candida Titus Dobre, fost ministru al Turismului în Guvernul Grindeanu.

Mohammad Murad, preşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi apropiat al prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, l-a criticat dur în ultima perioadă pe Ludovic Orban, afirmând că premierul „nu ştie să facă nimic, în viaţa lui n-a dat un salariu„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *