Candidații la prezidențiale își aruncă replici dure

Nici nu a început bine campania electorală și candidații la scaunul de la Cotroceni au început deja să își arunce replici dure.

Prezidenţiabilul Teodor Meleşcanu a făcut o serie de declaraţii, în cadrul unui interviu acordat Ziare.com, referitoare la strângerea de semnături din perioada în care acesta ocupa funcţia de şef al SIE, după ce Monica Macovei l-a atacat dur pe fostul șef al SIE.

„În timp ce era şeful SIE strângea semnături în secret. Dacă e adevarat ce zis domnul Dogaru, preşedintele unei fundaţii proruse, avem o mare problemă. Şi întreb: domnul Meleşcanu pe cine a servit cât a fost şeful SIE, România sau o altă putere?”, a afirmat Monica Macovei.

Meleșcanu răspunde acuzațiilor aduse la Macovei și spune că este ”naivă și lipsită de expertiză”.

„Doamna Macovei e atât de naiva sau lipsită de expertiză să creadă ca în calitatea mea de şef SIE am făcut ce am vrut. Au fost ochi mult mai atenţi pe mine decât în orice altă perioadă şi dacă nu a apărut nimic este pentru că nu a existat nimic. De 50 de ani servesc interesele României”, a declarat Teodor Meleşcanu.

Deşi este acuzat că s-ar fi folosit de poziţia sa de șef al SIE pentru a avea acces la informaţii pe care le-ar fi putut utiliza atât în campanie, cât şi mai apoi, ca preşedinte, Meleșcanu spune că și funcția pe care a ocupat-o este tot una politică.

„Toată lumea acceptă ca pentru preşedintele în funcţie să se strângă semnături cu toate mijloacele din dotare, premierul Ponta nu şi-a dat demisia şi pentru el s-au strâns milioane de semnături, fără a se considera imoral. Şi funcţia de şef al SIE este una politică, am fost numit de cele două camere ale Parlamentului, la propunerea preşedintelui, e o funcţie politică în stat.

Mulţi spun că fiind director al unui serviciu informaţii ai acces la unele informaţii pe care sa le foloseşti în campanie şi apoi ca preşedinte. E adevărat, dar avantajul este că potrivit legii, SIE nu are competenţe pe interiorul ţării unde e interzisă orice tip de activitate, şi este apolitic, lucru pe care vi-l garantez.

Dacă cineva consideră ca informaţiile mele în materie de poltică externă nu mi-ar fi utile ca preşedinte vă spun că se înşeală amarnic. Am fost şi ministru de Externe, e adevărat, dar pe lângă partea văzută a lucrurilor e şi o parte nevăzută. Mi-am completat educaţia şi cu partea nevazută.”, a declarat prezidenţiabilul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: