Skip to content
Economic Politică

Capitalul autohton: Statul să susțină investițiile inteligente în producție EXCLUSIV

zf.ro

Proiectele de investiții care primesc ajutor financiar de la stat ar trebui să fie selecționate cu precădere în funcție de gradul de productivitate al afacerii și nu de numărul de locuri de muncă pe care îl creează”, a declarat Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), pentru PSNews.

Bineînțeles că este foarte importantă și crearea de noi locuri de muncă, dar acesta este un criteriu neproductiv, în condițiile în care investițiile cu număr mare de angajați, dar cu productivitate mică, nu vor ajuta prea mult la recuperarea banilor investiți de către stat”, strict prin prisma dărilor pe care firmele la plătesc la stat, în numele angajaților, a adăugat el.

Este nevoie de investiții inteligente, care sa aducă un grad mare de valoare adăugată și să susțină astfel întreaga economie. În condițiile în care firmele axate pe producție au cea mai mică marjă de profit, Statul ar trebui să își orienteze sprijinul financiar către acest sector.

Este nevoie de susținerea producției, în condițiile în disproporția dintre exporturi și importuri a crescut cu aproape 40%  în primele nouă luni ale anului curent”, în comparație cu aceeași perioadă din 2017, ajungând la 6,62 miliarde euro, a completat Pârvan.

Statul trebuie să sprijine capitalul autohton, pentru a reduce deficitul de producție, cu precădere întreprinderile mici și mijlocii (IMM). În acest scop, președintele PIAROM susține că plafonul peste care pot fi admise proiectele de investiții trebuie redus la 1 milion de euro, în condițiile în care firmele cu capital autohton nu au capacitatea financiară să susțină investiții peste acest prag.

Conform unei analize a PIAROM, în perioada 2007-2015, peste 99% din cele 720 de milioane de euro, reprezentând ajutoare finaciare oferite de către stat, s-au îndreptat către multinaționale.

Ministerul de Finanțe a anunțat, săptămâna aceasta, că a aprobat primele nouă acorduri de finanțare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore.

Sunt foarte bucuros că am semnat astăzi primele 9 proiecte de investiții care vor aduce plusvaloare economiei românești. Beneficiile pe care acestea le vor aduce trebuie privite din două perspective – cea a dezvoltării regiunii în care se va realiza investiția și cea a creării a aproape 2.000 de noi locuri de muncă”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice.

Proiectele au o valoare totală de 1,3 miliarde lei, pentru finanțarea cărora a fost aprobat ajutor de stat în valoare de 491,2 milioane de lei, dintr-un buget alocat de 614 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *