Skip to content
Politică

Capul SRI, întrevedere cu șefii CIA și FBI pe probleme arzătoare

Şeful SRI Eduard Hellvig, în vizită oficială în SUA. Acesta a avut întrevederi cu conducerea CIA şi FBI

Şeful SRI, Eduard Hellvig, aflat într-o vizită în SUA, s-a întâlnit cu directorul CIA, John O. Brennan, discuţiile vizând inclusiv problematica Orientului Mijlociu şi provocările de securitate generate de fenomenul migraţiei, directorul SRI având de asemenea întrevederi cu conducerea FBI.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul SRI, directorul Serviciului, Eduard Hellvig, se află într-o vizită oficială în SUA unde s-a întâlnit cu directorul CIA, John O. Brennan.

„În cadrul acestei întrevederi, care a avut loc la data de 22 septembrie 2015, au fost abordate teme de interes comun cuprinse în Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Cei doi directori au discutat inclusiv despre problematica Orientului Mijlociu şi provocările de securitate generate de fenomenul migraţiei, elemente aflate pe agenda comună a celor două state.

În contextul noilor provocări de securitate, planul discuţiilor a fost structurat pe cooperarea dintre cele două state partenere privind prevenirea şi combaterea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii”, se arată în comunicat.

De asemenea, directorul SRI a avut întrevederi şi cu conducerea FBI, fiind abordate teme privind colaborarea dintre SRI şi FBI în lupta împotriva terorismului şi infracţionalităţii, menţionează sursa citată.

În cadrul vizitei din SUA, sunt programate întrevederi şi cu alte agenţii de securitate americane.

„Această vizită oficială este expresia unei relaţii strânse între SRI şi agenţiile de securitate americane şi va contribui la consolidarea cooperării româno-americane circumscrisă Parteneriatului Strategic”, se mai arată în comunicat, potrivit romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *