Skip to content
Coronavirus

Carantină, fără excepție, pentru toți cei reveniţi în țară: Vietnamul are doar 148 de cazuri de infecție cu coronavirus

facebook

În Vietnam, autoritățile au trimis zeci de mii de persoane în tabere pentru carantină în contextul în care la fel de mulți cetățeni revin în țară pentru a scăpa de pandemia care se răspândește în Europa și SUA, relatează agenția Reuters.

Chiar dacă Vietnamul este una dintre cele mai sărace țări din sud-estul Asiei, eforturile autorităților sunt lăudate în țară, reușind să mențină bilanțul infecțiilor la un nivel mai mic decât înregistrează statele vecine.

Până joi, numărul celor plasați în carantină în centre coordonate de armată era de 44 955, cu 15% mai puțin față de numărul celor de luni, transmit autoritățile, citând statistici oficiale.

Această scădere se datorează faptului că au început deja să fie scoși din carantină persoane sosite cu primul val, în luna martie.

Toți pasagerii sunt supuși controalelor rapide”, declară unul dintre oficialii Aeroportului Noi Bai din Hanoi.

Cei cu simptome sunt trimiși la spital, iar restul sunt plasați în tabere pentru carantină, unde împart camere cu alte 10 -20 de persoane din același avion”.

Persoana intervievată de Reuters este unul dintre mulții oficiali care doresc să-și păstreze anonimatul deoarece nu au permisiunea de a discuta cu presa.

Vietnamul a raportat doar 148 de infecții, transmite Ministerul Sănătății, și niciun deces din această cauză. Rata verificată de infecție din țară este mai mică decât orice altă națiune din regiune cu excepția statelor Myanmar și Laos, unde testele de infecție sunt limitate.

Potrivit datelor oficiale, Vietnamul a testat peste 30 de mii de oameni, informează hotnews.ro.

Autoritățile vietnameze au aplicat ca la carte strategia preliminară de răspuns, bazată pe experiența avută în 2003, când Vietnamul a fost prima țară din afara Chinei care s-a confruntat cu epidemia de SARS„, a declarat Todd Pollack, specialist în boli infecțioase din cadrul Harvard Medical School.

Plasarea în carantină a indivizilor care au contact cu un caz sau provin din zone cu risc ridicat este, în mod clar, o strategie decisivă, în special din moment ce oamenii infectați par să răspândească virusul încă de la debutul simptomelor”, a adăugat Pollack, care lucrează în prezent în cadrul unei inițiative a universității Harvard în Hanoi, la institutul Health Advancement in Vietnam

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *