Skip to content
Caraș-Severin Locale

Caraş-Severin: Peste 120 de persoane continuă intervenţia la incendiul de pădure din Cornereva; elicopterul nu poate interveni din cauza ceţii

news.ro

Peste 120 de persoane continuă, marţi, intervenţia la incendiul de pădure din zona Cornereva, judeţul Caraş-Severin, fiind întrunită şi o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Până acum a fost afectată o suprafaţă de 40 de hectare. Elicopterul sosit în sprijin nu poate interveni deocamdată din cauza ceţii, scrie News.ro.

Potrivit ISU Caraş-Severin, interventia pentru stingerea incendiului din zona administrativ-teritorială Cornereva continuă.

Peste 120 de persoane vor actiona în zonă, din care 66 de pompieri militari din cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă Caras-Severin, Gorj şi Mehedinti şi aproape 60 de persoane, angajaţi ai Ocoalelor Silvice Mehadia si Baile Herculane, angajaţi ai Parcului Naţional şi membrii SVSU Cornereva”, a transmis ISU Caraş-Severin.

Elicopterul sosit încă de luni în zonă pentru a oferi sprijin aerian nu a reuşit deocamdată să intervină din cauza ceţii.

La ora 11.30 elicopterul a decolat pentru o nouă misiune de cercetare şi supraveghere a zonei.

Din momentul în care condiţiile meteorologice vor permite, echipajul aerian va interveni în sprijinul pompierilor militari şi a celorlalte forţe angrenate în misiunea de stingere la sol”, a mai transmis isu Caraş-Severin.

Sursa citată a precizat că, potrivit estimărilor de la sfârşitul zilei de luni, în total, în zona Cornereva, a fost afectată de incendiu o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare.

Incendiul de la Rusca Teregova a fost lichidat.

Între timp, prefectul judeţului, Matei Lupu, a convocat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, fiind adoptate o serie de măsuri, printre care activarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin.

La nivelul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Cornereva se va asigura permanenţa la nivelul Primăriei, se va activa centrul operativ cu activitate temporară, se vor mobiliza resursele umane şi materiale necesare asigurării intervenţiei şi se vor lua măsuri de evacuare preventivă a populaţiei, bunurilor şi animalelor aflate în zona de pericol. Totodată, domnul prefect Matei Lupu a dispus ca, în funcţie de evoluţia situaţiei, dacă va fi necesar, să fie solicitate resurse suplimentare atât umane cât şi materiale, inclusiv resurse aeriene”, a mai transmis ISU Caraş-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *