Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit azi benzina, prețul motorinei rămânând nemodificat. Precedenta scumpire a avut loc acum două zile.
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 24 ianuarie 2024 un preț al benzinei standard de 6,72 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,18 lei/litrul.
Așadar, față de ziua precedentă, Petrom a scumpit doar benzina cu patru bani pe litru.
Este a treia scumpire a carburanților din ultima vreme, precedenta având loc în data de 22 ianuarie, când Petrom a scumpit și benzina și motorina cu patru bani pe litru, iar ce a de dinaintea ei la 18 ianuarie – atunci compania a scumpit motorina cu patru bani pe litru și a menținut prețul benzinei.
Scumpirile, de amploare destul de mică încă, survin după două ieftiniri operate în această lună, prețurile scăzând în total cu 12 bani pe litru la ambii carburanți, o ieftinire care a atenuat semnificativ din efectul majorării prețurilor de la 1 ianuarie, generată de creșterea accizei impusă de Guvern.
Amintim că, la 1 ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 29 de bani pe litru la benzină și cu 26 de bani pe litru la motorină, exact cu cât a crescut acciza. Carburanții se vor mai scumpi încă o dată, la jumătatea anului, pentru că, în acest an, acciza la carburanți crește în două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie. Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de circa 40 de bani pe litrul de motorină.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News