Skip to content
Societate

Care e legătura dintre calculul pensiei şi salariul mediu

Inquam Photos/Octav Ganea

Elementele care stau la baza stabilirii drepturilor de pensie se regăsesc în buletinul de calcul, document care poate fi solicitat casei de pensii din raza de domiciliu, potrivit datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Potrivit acestora, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie, scrie adevarul.ro.

Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezulta punctajul anual al asiguratului în anul respectiv.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul National de Statistică”, potrivit CNPP.

Aşa se procedează pentru fiecare an de activitate, apoi toate aceste „punctaje anuale” se adună.

Suma se împarte la „stagiul complet de cotizare”, adică la vechimea totală a contribuabilului. Rezultă astfel „punctajul mediu anual” al fiecărui pensionar, adică acel număr de puncte (în cele mai multe cazuri, cu câteva zecimale) pe care fiecare a reuşit să-l acumuleze de-a lungul carierei.

Atenţie: nu se iau în considerare veniturile neimpozabile, rezultate din diverse convenţii cu angajatorii! La calculul pensiei de stat contează numai salariul câştigat şi sporurile permanente pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale.

Valoarea pensiei rezultă prin înmulţirea „punctajului” cu „punctul de pensie”. „Punctajul” rămâne mereu acelaşi, este constant. Se poate modifica numai dacă pensionarul aduce acte în plus la dosarul deja existent, iar modificările se fac doar în favoarea pensionarului. „Punctul de pensie” este variabil, modificându-se în funcţie de deciziile guvernului. Prin majorarea punctului de pensie se majorează, automat, şi valoarea pensiilor. Punctul de pensie este majorat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Valoarea pensiei este în permanentă schimbare, deoarece este un raport continuu între veniturile câştigate de o persoană şi salariul mediu brut pe economie din fiecare perioadă.

Cu cât salariul mediu brut e mai mare, cu atât creşte „punctul de pensie”.

Pensionarii depind permanent de situaţia ocupării forţei de muncă, iar problemele lor vor apărea atunci când va scădea numărul contribuabililor şi valoarea contribuţiilor lunare, deoarece pensiile nu numai că se calculează în funcţie de salariul mediu brut pe economie, dar se şi plătesc din sumele care intră lunar în bugetul de asigurări sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *