Skip to content
Politică

Care este ”formula rațională” de alianță guvernamentală. Alfred Bulai: ”A fost cea mai câștigătoare alianță făcută în România, a luat peste 70%”

psnews.ro

Într-un interviu pentru PS News, analistul politic Alfred Bulai susține că USRPLUS încearcă debarcarea premierului Florin Cîțu până pe 25 septembrie, data Congresului PNL, ”pentru că e greu de crezut că ar mai putea avea aceeași susținători Cîțu dacă e demis”. De asemenea, sociologul este de părere că moțiunea USRPLUS-AUR nu va trece de votul Parlamentului pentru că nu va primi voturile PSD.

”Oricum, procedural, chiar dacă va fi demis prin moțiune, domnul Cîțu oricum va rămâne premier până pe 25, dar dacă ești demis și ești doar interimar nu sună bine. Însă, mai mult ca sigur, așa cum arată lucrurile nu cred că va fi funcțională moțiunea AUR-USR, iar din punctul meu de vedere oricum nu va trece, pentru că așa cum s-a dat și mesajul de la PSD, nu au chef să arbitreze acest meci dintre USR și PNL, ceea ce înseamnă că mai mult ca sigur nu vor participa la moțiune, deci dacă depunerea e problematică, USR și AUR nu vor putea dărâma guvernul, deci practic este un glonț pierdut.

PSD-ul va depune o moțiune după 25, tocmai pe logica că poate se schimbă niște lucruri în interiorul acestor partide. Există și cealaltă variantă care înseamnă demisia reală a membrilor cabinetului USR, deci o schimbarea a structurii politice a guvernului și atunci sigur că este posibil să meargă în Parlament.

Din acest punct de vedere există o presiune mare pentru a nu se întâmpla nimic până la 25 septembrie și după aia domnul Cîțu să plece de la guvernare, dar nu dat afară, ci într-o manieră diferită, dar asta după ce se negociază o formulă nouă.

Mă îndoiesc că USR-ul va veni la guvernare în condițiile acestei rupturi dramatice, dar ar fi varianta pierzătoare”, spune Bulai.

Varianta cea mai simplă ar fi un guvern minoritar, cu susținerea PSD, crede sociologul.

”Ideea este că PSD-ul a mai spus un lucru interesant: că nu depune moțiune dacă nu are un număr de semnături care să fie echivalent cu numărul de voturi necesar pentru a depune moțiunea că altfel o depun de pomană. Dacă sunt acceptate semnăturile celor de la USR și AUR e o problemă, că va fi foarte greu să mai depună PSD-ul moțiune dacă alea sunt validate. E posibil să stăm până în primăvară cu domnul Cîțu, dar cu un guvern minoritar, tocmai pentru că instituția de bază este moțiune de cezură.

Schimbarea structurii parlamentare poate fi un hop la care trebuie să meargă eventual guvernul în Parlament, dar din varii motive e posibil să treacă. Se va lua în considerare faptul că e criză, că cineva trebuie să rezolve problemele curente. Ar fi o variantă guvernul minoritar și poate sta chiar mult. Guvernul Tăriceanu a stat 2 ani, deci nu e imposibil”, precizează analistul.

A treia variantă este aceea în care se pun bazele unei noi formule de guvernare, mai spune Alfred Bulai.

”Această formulă nu poate fi decât PNL cu USR sau PNL cu PSD. Cea din urmă a mai fost, a fost cea mai câștigătoare alianță făcută în România, că nimeni n-a mai avut 70%. S-a destrămat și aia, dar o asemenea alianță ar avea o stabilitate uriașă în Parlament. Au mai fost prieteni de-a lungul timpului și e foarte posibil ca din cauza crizei economice, politice, sanitare, oamenii să își dorească să aibă un guvern al lor, dar eventual cu un prim-ministru care să nu fie de la PNL sau PSD, să fie cineva din afară în care vei băga tot capitalul negativ care se poate acumula în condiții de criză și prin urmare e mai suportabil șocul la alegeri dacă vii cu o asemenea formulă. Repet, asta ar fi o variantă rațională, dar asta nu înseamnă că oamenii ăștia ar gândi rațional. Ar fi cea mai rațională variantă pe termen lung, pentru că nu poți face peste noapte așa ceva, dar în politica din România nu mai poți spune că ceva este imposibil pentru că acum două săptămâni se pupau USR cu PNL-ul și acum au descoperit între ei că sunt mai borfași și mai hoți, deci orice e posibil”, completează Bulai.

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *