Alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 au adus o premieră statistică în istoria ultimilor 20 de ani ai României.
Deși pe parcurs au intervenit mici modificări, atât exit-poll-urile, cât și cifrele oficiale difuzate de BEC spun același lucru: diferența dintre primul și cel de-al doilea candidat este în jur de 10%. Aceasta este cea mai mare diferență înregistrată în primul tur între primii doi clasați din 1996 și până în prezent. Cu excepția primelor două rânduri de alegeri prezidențiale, în 1990 și 1992, când, Ion Iliescu s-a impus categoric în fața contracandidaților săi, alegerile din acest an au fost cele mai dezechilibrate din istoria post-decembristă a României.
Deși în 2000 am avut un scenariu asemănător, cu voturile dreptei împărțite între mai mulți alegători, ocupantul-surpriză al locului doi, Corneliu Vadim Tudor, a fost la doar 8 procente în spatele favoritului Ion Iliescu, care avea să și câștige un al treilea mandat de președinte (Ion Iliescu-36,35%, Corneliu Vadim Tudor-28,34%).
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
Primarul Dominic Fritz, agent al serviciilor secrete germane? Dovezile care îl dau de gol pe edilul Timişoarei
Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Alina Mungiu-Pippidi, revoltată de comportamentul politicienilor inclusiv în spaţiul virtual: Liderii și trolii se pupă pe bot
Și în 2004 am avut o diferență mai mică. Atunci, candidatul Alianței DA, Traian Băsescu, s-a situat în primul tur la 7 procente în spatele lui Adrian Năstase (Adrian Năstase-40,97%, Traian Băsescu-33,92%).
În cazul alegerilor din 1996 și 2009, avem avut de-a face cu scrutine foarte echilibrate în primul tur. În 1996, Ion Iliescu a obținut 32.25% din sufragii, iar viitorul câștigător Emil Constantinescu 28.22%. În urmă cu cinci ani, Traian Băsescu s-a situat la doar un procent în fața lui Mircea Geoană (Traian Băsescu-32,44%, Mircea Geoană-31,15%).
Bai, liniste, ce dreacu !!! Nu ati auzit ca daca votau toti romanii, neamtul ii rupea pe micuti ??? :))))))