Skip to content
" "
Politică

Care sunt ameninţările la comemorarea a 14 ani de la 11 septembrie 2001

" "

Care sunt ameninţările la adresa Statelor Unite ale Americii la comemorarea a 14 ani de la atacurile din 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene ale World Trade Center din New York.

Biroul Federal de Investigații din SUA (FBI) nu a constatat vreo amenințare „specifică și credibilă” la adresa Statelor Unite, a declarat, joi, directorul FBI, James Comey, într-o conferință pe tema informațiilor, organizată la Washington, potrivit Agerpres, care citează AFP.

”Nu există o amenințare specifică și credibilă referitoare la această aniversare. Dar, evident, există o serie de amenințări pe care noi continuăm să le supraveghem”, a spus Comey, făcând referire la activitățile rețelei teroriste Al-Qaida și ale grupării jihadiste Statul Islamic.

Prezent la aceeași conferință, șeful Agenției de Securitate Națională a SUA (NSA), amiralul Michael Rogers, a estimat că 11 septembrie ”este în mod clar o dată cu rezonanță pentru mulți oameni”.

”Auziți persoane care vorbesc despre această dată, dar eu nu aș spune că este atât de important precum ceea ce am putut vedea în ultimii 14 ani”, a afirmat Rogers.

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au cauzat moartea a circa 3.000 de persoane la New York și Washington.

În 2012, tot pe 11 septembrie, a fost comis un atentat contra consulatului SUA la Benghazi, oraș din nord-estul Libiei, în acest incident pierzându-și viața ambasadorul american Christopher Stevens și alte trei persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *