Skip to content
Externe

Care sunt prioritățile noului premier al Marii Britanii

twitter

Regina Elisabeta a II-a a numit-o oficial pe Liz Truss în poziția de prim-ministru al Marii Britanii, după întâlnirea celor două de la castelul Balmoral, reședința monarhului britanic din Scoția.

Ceremonia de numire a premierului britanic, intitulată „sărutul mâinilor” constă, de fapt, într-o invitație extinsă lui Lizz Truss din partea Reginei pentru a forma noul Guvern al Marii Britanii.

Imediat după numire, Liz Truss se va întoarce la Londra, unde își va ține noul discurs în calitate de premier al țării în fața Downing Street 10. În discursul său de deschidere, oamenii se așteaptă de la Truss să anunțe care sunt prioritățile noului Guvern.

Tot în primele zile de la ocuparea funcției de premier, Truss va trebui să adreseze mai multe scrisori comandanților submarinelor Trident din Marea Britanie cu privire la cum să riposteze în cazul în care țara va suferi un atac nuclear. Scrisorile pot fi deschise numai în cazul în care submarinele pierd legătura cu țărmul.

Numirea lui Truss în fruntea Guvernului britanic are loc la scurt timp după ce fostul premier al țării, Boris Johnson, s-a întâlnit separat cu regina pentru a-și preda mandatul de premier al țării, unul din cele mai scurte din istoria țării.

Truss și Johnson nu s-au întâlnit pe durata evenimentului de la Balmoral. Întâlnirile celor doi cu Regina Elisabeta a II-a în Scoția au ridicat semne de întrebare din partea publicului, care sunt îngrijorați cu privire la starea de sănătate a reginei. Elizabeta a II-a are 96 de ani.

Truss preia astfel conducerea Partidului Conservator și cea de premier într-un moment tensionat, când prețurile la energie și nivelul costurilor de trai se află în creștere, iar relațiile diplomatice cu Rusia sunt mai tensionate ca niciodată după războiul neprovocat al Kremlinului în Ucraina.

Prioritățile lui Liz Truss

BBC afirmă că munca de premier al lui Liz Truss a început deja, Guvernul plănuind să înghețe creșterea facturilor la electricitate și gaze pentru milioane de gospodării din țară.

Companiile energetice ar urma să contracteze împrumuturi garantate de guvern pentru a acoperi diferența dintre prețul de pe piață și prețul fix pe care îl percep clienților. Aceste împrumuturi vor fi rambursate în următorii 10-20 de ani prin creșterea treptată a facturilor la energie și gaz ale clienților.

Mecanismul exact de ajutorare a întreprinderilor ar putea fi mai complicat și va fi revizuit mai frecvent, însă mai multe voci sugerează că Guvernul le-ar putea cere companiilor de energie să ofere reduceri specifice ale prețului unitar la energia utilizată de întreprinderi. Pachetul de ajutor economic va avea o valoare estimată între 100 și 130 de miliarde de lire sterline.

Pe plan extern, este de așteptat ca Truss să își reafirme sprijinul pentru Ucraina după invazia lansată de Rusia în februarie 2022. În calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe, Truss și-a manifestat în repetate rânduri aversiunea față de Rusia și a promis că țara ei va da o replică dură acțiunilor Kremlinului prin adoptarea de sancțiuni și prin trimiterea de armament Kievului.

Mai multe detalii, pe europalibera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *