Skip to content
Politică

Carmen Dan ia la puricat lucrările de doctorat ale angajaților MAI

prosport.ro

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a anunțat miercuri că vor fi verificate toate lucrările de doctorat realizate la Academia de Poliție în perioada 2007-2011.

Ministrul de Interne susține că pentru început, vor fi verificate aproximativ 80 de lucrări ce aparțin angajaților din minister care primesc indemnizație pentru studiile de doctorat, informează News.ro.

„Am luat decizia de a verifica lucrările de doctorat care s-au elaborat la Academia de Poliţie. Pentru început, vom evalua în jur de 80 de lucrări de diplomă şi ne referim la acele lucrări ce aparţin unor angajaţi ai ministerului care primesc indemnizaţia pentru studiu de doctorat. Mi se pare normal să facem această verficare”, a spus Carmen Dan.

Întrebată dacă are suspiciuni în privința respectivelor lucrări de doctorat, Carmen Dan a răspuns că acest demers este benefic pentru asigurarea opiniei publice în ceea ce privește că acele lucrări sunt în regulă.

„Pentru mine, ca angajator, este de interes să ştiu că plătesc indemnizaţia pentru doctorat unei pers care chiar şi-a făcut acea lucrare de doctorat respectând (…) Nu plec de la premisa că acele lucrări sunt plagiate, ci de la ideea ce trebuie verificate pentru a înlătura acele suspiciuni apărute în spaţiul public”, a mai adăugat Carmen Dan.

Puteți citi mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *