Ministrul de Interne Carmen Dan a răspuns atacurilor șefei DNA Laura Codruța Kovesi care a afirmat că a cerut să „le detașeze un număr de cinci polițiști”.
Mai precis, Carmen Dan a făcut afirmații conform cărora i se pare nejustificat că din cauza faptului că nu a aprobat detașarea celor cinci polițiști, să se considere că a fost blocată „activitatea unei instituții ca Direcția Națională Anticorupție”, potrivit antena3.ro
„Este adevărat, a existat o discuție telefonică, cu câteva zile înainte am avut o discuție și cu procurorul șef adjunct, cu domnul Iacob. Dânsul a avut aceeași rugăminte, să analizăm cererile de detașare. I-am explicat și dânsului ce i-am explicat și doamnei procuror șef. Lucrul acesta s-ar fi oprit la o discuție instituțională, așa cum este normal să se întâmple. Însă, mie mi s-a părut nejustificat ca după aceste discuții să ieși public cu declarații și să spui că Ministerul Interne, pentru că nu nu aprobă detașare pentru cinci polițiști, blochează activitatea unei instituții ca Direcția Națională Anticorupție. Eu i-am explicat doamnei procuror șef că este o decizie pe care trebuie să o ia rațional orice conducător de instituție care 23 de mii de persoane”, a spus ministrul de Interne.
„Noi am gestionat toate problemele de care se ocupă Ministerul de Interne cu acest deficit. Normal că trebuie să luăm și niște măsuri. Și una dintre deciziile pe care le-am luat a fost și aceea de a analiza solicitările de detașare. Nu cred că ar fi tocmai în regulă să ies public și să spun că nu îmi pot gestiona aria de responsabilitate pentru că am un deficit substanțial și pentru că mi se pare normal să solicit altor instituții să îmi detașeze personal pentru a-mi putea gestiona reponsabilitățile”, a mai explicat Carmen Dan.
„Eu nu sunt o fire conflictuală, nu eu sunt cea care a ieșit public să spună că am o problemă cu DNA. Dânsa a ținut să facă publică această discuție instituțională și a trebuit să ies să fac precizări, să spun care sunt considerentele. Într-o societate normală, fiecare om ar spune așa: nu am făcut nimic, nu am de ce să mă tem. Acum, rămâne să vedem dacă suntem într-un stat normal”, a ținut să adauge ministrul Carmen Dan