Cartea „Mic dejun la Tiffany” acoperită cu diamante pentru 1,5 milioane de dolari

Sursa foto: x

Un exemplar „Mic dejun la Tiffany”, cartea scriitorului american Truman Capote, născut în urmă cu puţin peste un secol şi decedat în urmă cu 40 de ani, a fost acoperit cu o mie de diamante pentru 1,5 milioane de dolari.

„Străzile Londrei sunt pavate cu aur, străzile din New York sunt pavate cu platină şi diamante”, a declarat pentru AFP Kate Holland, meşterul britanic care a legat în piele singurul exemplar al romanului lui Capote „Mic dejun la Tiffany” (1958) şi l-a acoperit cu 1.035 de diamante şi un safir smarald.

Această lucrare, realizată timp de trei ani împreună cu bijutierii britanici Bentley & Skinner pentru o librărie americană de lux, Lux Mentis, este expusă până duminică la Târgul Internaţional de Cărţi Rare şi Antichităţi din New York, chiar în inima Manhattanului.

Prezentată şi iluminată într-o colivie de abanos, „Mic dejun la Tiffany” de Truman Capote (1924-1984) este oferită la 1,5 milioane de dolari. Nu a existat nicio ofertă şi nicio negociere.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL