Casa Albă spune că „nevoile poporului palestinian vor fi o prioritate” pentru Blinken, care merge în Orientul Mijlociu

Antony Blinken
Sursa foto: Twitter/ SecBlinken

Chestiunile umanitare din Fâşia Gaza vor reprezenta o prioritate absolută pentru secretarul de stat american, Antony Blinken, în actualul său turneu din regiune, a declarat duminică consilierul naţional pentru securitate al Casei Albe, Jake Sullivan, relatează Reuters.

Antony Blinken se află în drum spre Orientul Mijlociu, într-un turneu care include vizite în Israel, Egipt, Qatar, Arabia Saudită şi Cisiordania în această săptămână.

O prioritate absolută pentru Blinken în timpul acestei deplasări va fi să asigure ajutorul umanitar necesar pentru palestinienii din Gaza, care sunt într-o situaţie disperată după luni de război declanşat de Israel drept răspuns la atacurile Hamas de pe teritoriul său de pe 7 octombrie.

„Nevoile poporului palestinian se vor afla în centru şi în prim-plan”, a declarat Sullivan la emisiunea „Face the Nation” de pe canalul CBS.

SUA spun că este vital să se ajungă la o înţelegere pentru eliberarea ostaticilor Hamas rămaşi

SUA consideră că este vital să se ajungă la o înţelegere pentru eliberarea ostaticilor Hamas rămaşi, inclusiv cei americani, şi pentru o pauză umanitară, a spus Sullivan.

„Acest lucru este în interesul securităţii naţionale a SUA. Vom face presiuni neobosite în acest sens. Deci este o prioritate de o importanţă capitală pentru noi”, a mai spus el.

Mingea este în terenul Hamas în privinţa unui astfel de acord, a mai menţionat Sullivan, notând că Israelul a înaintat o propunere în acest sens.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: